Analiză REI: Fonduri nerambursabile de peste 6,5 miliarde euro în a doua jumătate a acestui an. Sprijin pentru investiții în agricultură, energie verde, reciclare, industria alimentară sau producție materiale de construcții

Roxana Mircea. FOTO Reigrup

Antreprenorii și companiile prezente în România vor avea la dispoziție, în această toamnă, fonduri nerambursabile ce depășesc 6,5 miliarde de euro, bani ce vor putea fi folosiți pentru investiții în agricutură, în producția sau consumul propriu de energie verde, reciclare, în industria alimentară sau producția de materiale de construcții.

Potrivit unei analize REI, grup de companii specializate în atragerea de finanțări nerambursabile, aflat în topul celor mai mari jucători din domeniu, cu peste 1.000 de proiecte gestionate cu succes, peste 80 de specialiști și o prezență națională, în 13 orașe, în a doua parte a acestui an vom beneficia de cea mai bună perioadă pentru investiții cu sprijin nerambursabil, unde nouă programe de finanțare pun la dispoziția antreprenorilor și companiilor prezente în România, de la start-up, la companii mari, fonduri nerambursabile pentru investiții în dezvoltare, în aproape toate domeniile cheie ale economiei.

„România traversează cea mai bună perioadă din istorie în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare și suntem încrezători că tot mai mulți antreprenori și companii vor apela la soluțiile nerambursabile de sprijin puse la dispoziție de autorități, ca alternativă sau complementar accesului la creditul bancar sau finanțarea proiectelor din resurse proprii. Suntem optimiști și vedem deja o comunicare mai clară și o îmbunătățire a proceselor de evaluare a proiectelor depuse, am primit asigurări că aceste evaluări se vor digitaliza, iar în final se va lucra mult mai eficient, ceea ce va face ca accesul la finanțarea nerambursabilă să fie un proces mult simplificat”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Printre cele mai importante programe de finanțare din a doua parte a acestui an se numără:

Planul Național Strategic 2023 – 2027 – investiții în agricultură

Buget: 1,7 mld. EUR (2023)

Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)

Principalele direcții de finanțare:

DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații: 400 mil. euro (lansare apel – T3/T4 2023)

DR-26 Înființarea sistemelor de irigații: aprox. 100 mil. euro (lansare apel – T3/T4 2023)

DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri: aprox. 250 mil. euro (lansare apel – T3 2023)

DR-20 Investiții în sectorul zootehnic: aprox. 225 mil. euro (lansare apel -T3 2023)

DR-22 Investiții în condiționarea, depozitarea și  procesarea produselor agricole și pomicole: aprox. 210 mil. euro (lansare apel – T3 2023)

DR-15 Investiții în exploatațiile pomicole: aprox. 150 mil. euro (lansare apel – T3 2023)

DR-13 Achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal: 100 mil. euro (lansare apel – T4 2023)

DR-14 Investiții în fermele de mici dimensiuni: 108 mil. euro (lansare apel – T4 2023)

DR-16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi: aprox. 150 mil. euro (lansare apel – T4 2023)

Fondul pentru Modernizare – Programul 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei

Buget total: 1,575 mld. EUR (2023)

Autoritate responsabilă: Ministerul Energiei / Ministerul Agriculturii

Granturi pentru autoconsum – circa 350.000 euro/MW

Granturi pentru producție energie – 100 – 130.000 euro/MW

Granturi pentru energie verde în domeniul agriculturii

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari

Lansare apeluri: septembrie – octombrie 2023

Programul Operațional „Tranziție Justă” (POTJ) – doar pentru județele Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galați, Mureș

Buget total: aprox. 1,5 mld. EUR (privați)

Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR)

Granturi: între 200.000 – 2 mil. EUR și între 2 – 5 mil. EUR

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari

Lansare apel: septembrie – octombrie 2023

Programele Regionale (PR) 2021-2027 – finanțare investiții IMM

Buget: aprox. 800 mil. EUR

Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Finanțare: min. 20.000 euro – max. 3 mil. euro, contribuție proprie de la min. 10%

Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM

Cheltuieli eligibile: construire spații, achiziție echipamente, software etc.

Beneficii urmărite: dezvoltarea și modernizarea tehnologică a IMM, creșterea IMM dinamice cu orientare spre sectoarele de specializare inteligentă, creșterea investițiilor productive în IMM, creșterea capacităților tehnologice, achiziția de competențe specifice

Lansare apeluri: T3 2023 – T2 2024

Managementul deșeurilor – reciclare – (PNRR)

Buget: 286 mil. EUR

Autoritate responsabilă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP)

Obiectiv: dezvoltarea și modernizarea sistemelor de management deșeuri municipale

Finanțare: între 500.000 și maximum 8,4 mil. EUR/proiect

Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari

Lista codurilor CAEN eligibile:

3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;

3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;

3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;

3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;

3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;

3812 – colectarea deșeurilor periculoase.

Lansare apel: T3 2023

INVESTALIM – Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare

Buget: 150 mil. EUR (2023)

Buget total: 600 mil. EUR (schema multianuală)

Autoritate responsabilă: Ministerul Agriculturii

Finanțare – minimum 500.000 euro

Cofinanțare – mininum 25%

Domenii eligibile: industria alimentară, procesare, panificație CAEN: 1011, 1012, 1013, 1020, 1031, 1032, 1039, 1041, 1051, 1061, 1071, 1081

Solicitanți eligibili: start-up, IMM, întreprinderi mari

Lansare apel: septembrie 2023

PNRR – Granturi pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate

Buget: 150 mil. EUR

Autoritate responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Finanțare: min. 500.000 EUR – max. 3 mil. EUR/proiect (nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2022)

Solicitanți eligibili: a) microîntreprinderi, IMM, societăți cooperative care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect; care realizează investiții în active corporale și/sau necorporale pentru automatizări și robotică destinate fluxurilor tehnologice, integrate cu soluții digitale și b) întreprindere care activează într-unul din următoarele domenii (CAEN): 5829, 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6399

Domenii vizate: industrie alimentară, industrie prelucrătoare, construcții, industrie auto, transport și distribuție, servicii adresate populației, turism și alte domenii eligibile

Cheltuieli eligibile: achiziții de active corporale și necorporale, achiziții de tehnologii blockchain, achiziții de active corporale și necorporale securitatea cibernetică, achiziții de sisteme de inteligență artificială, machine learning, augmented reality, virtual reality, achiziția de servicii de date și cloud computing, cheltuieli eligibile ale proiectelor de cercetare

Lansare apel: august 2023 (est.)

CONSTRUCT PLUS – Ajutoare de stat pentru industria materialelor de construcții

Buget: 149 mil. EUR (2023)

Buget total: 590 mil. EUR (schemă multianuală)

Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Finanțare: max. 75% din valoarea investiției, dar nu mai mult de 50 mil.euro (investiție localizată în mediul urban), respectiv max. 85% dacă investiția este localizată în mediul rural

Solicitanți eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari

Domenii eligibile: producție materiale de construcții

Lansare apel: septembrie – octombrie 2023

Programul Dezvoltare Durabilă – Îmbunătățirea eficienței energetice

Buget: 135 mil. EUR

Autoritatea responsabilă: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)

Solicitanți eligibili: IMM, întreprinderi mari, societăți comerciale din industrie, cu consumuri de peste 1.000 tep/an

Cheltuieli eligibile: eficientizarea proceselor tehnologice și realizarea unor economii de energie la nivel de întreprindere prin înlocuirea echipamentelor, retehnologizare/modernizare, monitorizare și optimizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici, precum și utilizarea energiei produse din surse regenerabile, care să asigure exclusiv consumul propriu al întreprinderilor

Lansare apel: T3 2023 (est.)

„Recomandăm companiilor ca pe parcursul lunilor august-septembrie să își definească proiectele de investiții, să identifice un consultant cu expertiză și care oferă garanții contractuale privind depunerea unui proiect corect și complet, un proiectant, un tehnolog și furnizori de tehnologii, în așa fel încât să poată depune proiecte cât mai bine fundamentate și cu o șansă reală la finanțare, având în vedere că interesul pentru fondurile nerambursabile a crescut într-un ritm foarte ridicat. Pe anumite programe de finanțare avem cereri și de peste 5 ori mai mari decât bugetul alocat acelor scheme”, a mai subliniat Roxana Mircea.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*