CBRE: Sectorul de retail, magnet pentru investiții. Țintește locul 1 în preferințele investitorilor, în 2023

Daniela Gavril. FOTO Confident PR

Sectorul de retail a atras 21% din volumul total de investiții înregistrat în primul semestru din 2023, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, menținându-se în jurul valorii de 39 milioane de euro. Astfel, retailul urcă în top trei din punct de vedere al interesului investitorilor, alături de sectorul industrial (33%) și birouri (29%). În același timp, hotelurile rămân pe locul patru, cu o cotă de investiții de 17%, potrivit datelor CBRE , lider global pe piața de servicii comerciale și investiții în real estate.

Stocul total de spații moderne de retail în România a ajuns astfel la 4,15 milioane de mp. Din acest volum, cota parcurilor de retail este în creștere constantă, atingând un procent de 39% din stocul total la finalul primului semestru din 2023.

În prima jumătate a anului curent, au fost livrate opt proiecte comerciale de dimensiuni mici și mijloci, cu o suprafață cumulată de 69.300 de mp, dintre acestea doar unul aflându-se în București. Alți 235.000 mp se regăseau în fază de construcție în primul semestru și, potrivit estimărilor, urmează a fi livrați în a doua parte a anului. Din totalul anunțat pentru a doua jumătate a anului, 63% este reprezentat de dezvoltări de tip parc de retail. Din punct de vedere al amplasării, 99% din suprafața totală va fi inaugurată în orașe regionale, consolidând tendințele actuale.

„Piața spațiilor de retail se află într-un proces de transformare început în 2020, iar în prezent observăm o tendință continuă de echilibrare între formatele specializate și cele tradiționale. Centrele de dimensiuni mici și medii, dar cu o acoperire mai bună la nivel de regiuni, devin formate preferate de către investitori sau dezvoltatori. Aceast lucru nu înseamnă că mallurile nu se bucură de succes în continure, de vânzări extraordinare, fiind în topul preferințelor consumatorilor, însă pentru a construi un mall de la zero este nevoie de resurse mult mai mari, atât financiare, cât și know-how. O atenție deosebită este acordată și reglementărilor ESG, iar amprentele mai reduse de carbon și abordarea mai sustenabilă sunt folosite ca factori diferențiatori, mai ales că în prezent consumatorii sunt mult mai conștienți și mai atenți la efectele asupra mediului”, a declarat Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE, CBRE.

Investiții mai mici în real estate, în prima jumătate a anului

Volumul investițiilor în piața de real estate din prima jumătate a anului a coborât la 183,8 milioane de euro, cu 43% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care economia României este așteptată să-și încetinească rata de creștere în 2023, la circa 2,2%, după trei ani de avans continuu. 74% dintre aceste investiții au fost realizate doar în primul trimestrul al anului curent.

„Există premisele ca, în acest an, spațiile industriale & logistice, împreună cu cele de retail, să fie propulsate pe primele două locuri în topul celor mai mari investiții de pe piața locală imobiliară comercială. Cea mai ridicată cerere este generată de sectorul de retail, în condițiile în care tot mai mulți investitori sunt atrași de stabilitatea oferită de această clasă de active”, a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Investment Properties, CBRE România.

La nivelul portofoliului de active de retail al CBRE, pe întreaga regiune, fluxul de persoane din centrele comerciale se afla în creștere, la final de 2022, fiind cu doar 7% sub nivelul înregistrat în aceeași lună din 2019, iar tendința este una de revenire, așa cum se observă și după primul semestru al lui 2023. Vânzările chiriașilor au crescut cu 5% în aceeași perioadă analizată.

Încrederea în retail rămâne la cote ridicate

Pe o tendință ascendentă începând din 2020, consumul privat din România este prognozat să înregistreze creșteri anuale în 2023 și 2024, însă modeste, de 3,2% și 2,9%. Aceste majorări sunt bazate pe atenția cumpărătorilor asupra cheltuielile lor. În același timp, prețurile continuă să resimtă fluctuațiile costurilor cu materiile prime și sunt afectate de inflație. Veștile bune vin pentru anul 2025 când se preconizează o creștere anuală mai semnificativă, respectiv 5,1%.

Inflația prețurilor de consum în 2023 este estimată să ajungă la 10,3%, cu 3,5% mai mică față de valoarea din 2022 – cea mai mare înregistrată în ultimii ani. Diminuarea a fost determinată în principal de scăderea prețurilor la combustibili și energie electrică. De asemenea, prognozele pentru 2024 și 2025 indică o scădere până la 5,1% și chiar mai departe, la 2,7%.

Încrederea cumpărătorilor este reflectată și în indicatorii macroeconomici, precum retail spending , care se mențin într-o dinamică pozitivă. După creșterile fulminante din 2021, valoarea acestui indicator a coborât anul trecut, iar pentru 2023 este estimată o ușoară creștere de 2,3% la nivel național, respectiv 2,5% pentru regiunea București-Ilfov.

„Stocul de spații moderne de retail este estimat să ajungă la 4,39 milioane mp la final de 2024. În același timp, parcurile de retail și centrele de shopping din interiorul orașelor sunt cu doar 10% sub nivelul pre-pandemic din punct de vedere al traficului, ceea ce ne demonstrează un apetit puternic al consumatorilor pentru formatele fizice de retail modern. Această evoluție a fost inițial generată de parcurile de retail, datorită concentrării acestora pe campanii de vânzări bazate pe oferte speciale, însă 2022 a demonstrat și o revenire a traficului la același nivel și pentru marile centre comerciale (mall-urile), în special datorită opțiunilor de petrecere a timpului liber”,  a explicat Daniela Gavril, Head of Research, CBRE România.

Perspectivele pieței și ale investițiilor în real estate sunt pozitive, în condițiile în care în următorii doi ani estimările indică o tendință de creștere mai accelerată a economiei, de 3,6% în 2024, respectiv la 4% în 2025. Estimările de creștere se bazează pe fondurile europene, precum cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor reprezenta o sursă importantă de finanțare pentru economia României, potrivit datelor CBRE și Oxford Economics.

Investitorii cehi și români au contribuit cu cel mai mare capital la activitatea investițională din 2023, având cote similare în volumul de investiții, de 33% și respectiv 32%. Ceilalți investitori care au ales România, cu o cotă comună de 35%, sunt cei din Lituania, Cipru, SUA și Israel.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*