OVES Enterprise închide 2023 cu afaceri de peste 10 milioane de euro și anunță investiții de 2,5 milioane de euro în 2024

Mihai Filip

OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software și producător de drone, închide anul cu afaceri de peste 10 milioane de euro (cumulat, pe toate entitățile companiei, din cele 6 țări în care este prezentă), în creștere cu 43% față de anul anterior, pe fondul extinderii internaționale, a creșterii numărului de proiecte din industriile financiară (bănci, instituții financiare, start-up-uri din zona financiară etc.) și de apărare, compania intrând, anul trecut, într-o nouă linie de business: producția de drone.

„Deși sub estimările inițiale, am închis anul cu rezultate bune, ținând cont de evoluția industriei de IT din 2023, marcată de disponibilizări semnificative, falimente, reduceri de bugete alocate proiectelor IT sau amânarea acestora. Extinderea internațională, noi proiecte complexe și lansarea primelor noastre produse pe segmentul de drone ne-au asigurat un ritm accelerat de creștere în 2023”, spune Mihai FILIP, CEO OVES Enterprise.

Compania păstrează ritmul de investiții în 2024 și anunță un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse și pentru continuarea procesului de extindere internațională.

„Luăm în calcul pentru 2024 și atragerea unui partener strategic, sub forma unui fond de investiții. Suntem în momentul în care simțim că trebuie să accelerăm dezvoltarea produselor proprii pe zona de cyber și defense. Avem în prezent 7 astfel de produse, aflate în diverse stadii de dezvoltare, unele lansate deja, pe care vrem să le ducem la nivelul următor, alături de un partener extern”, mai spune Mihai Filip.

OVES Enterprise va continua în 2024 procesul de extindere la nivel internațional, între țările vizate fiind Belgia și Canada.

Anul trecut, compania a deschis 2 noi birouri, unul la Washington DC (al doilea din SUA) și unul la Oslo, în Norvegia, care deservește toată Europa de Nord, ce ar urma să genereze în 2024 circa 10% din cifra de afaceri a OVES Enterprise. Compania estimează că, în 2024, ponderea cea mai mare în cifra de afaceri, va fi generată de SUA și UK, zone în care OVES Enterprise urmărește extinderea prezenței.

Totodată, și România rămâne în centrul atenției companiei în 2024, planul OVES Enterprise fiind extinderea în sectorul public, unde vizează participarea la mai multe licitații pentru proiectele publice / guvernamentale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*