Două camere panoramice multisenzor, destinate supravegherii spațiilor publice, au fost lansate de Axis

Axis Cameras

Noile camere panoramice multisenzor permit realizarea unei supravegheri video de calitate, câmpul vizual acoperit fiind de 360° şi 180°. Camerele sunt potrivite pentru scenariile ce presupun supravegherea unor zone extinse sau pentru scenariile în care este necesară monitorizarea în mai multe direcţii.

Axis Communications, lider mondial în dezvoltarea de camere video de supraveghere, anunţă lansarea a două noi camere panoramice multisenzor. Primul model, AXIS P3707-PE, este o cameră de 8 MP ce integrează patru senzori varifocali. Această configuraţie permite realizarea unei supravegheri la 360°. Cel de-al doilea model, AXIS Q3708-PVE, este o cameră de 15 MP ce permite realizarea unei supravegheri la 180°. Tehnologiile de ultimă generaţie integrate de acest model permit o monitorizare eficientă chiar şi în condiţii dificile de iluminare.

Camerele sunt recomandate pentru a fi folosite la supravegherea terminalelor, staţiilor de metrou şi cale ferată, intersecţiilor, campusurilor universitare şi liceelor sau mall-urilor. Ambele modele pot fi utilizate atât pentru supravegherea la exterior, cât şi la interior.

AXIS P3707-PE este formată din patru senzori ce pot fi repoziţionaţi în funcţie de necesităţile clientului final. Fiecare senzor poate fi înclinat şi ajustat pentru a oferi un câmp de vizualizare orizontală între 108°-54°. Senzorii pot fi şi rotiţi pentru a permite o acoperire verticală extinsă, specifică formatului Axis Corridor. Carcasa camerei este realizată dintr-un material transparent, cu margini rotunjite, care permite o monitorizare clară în toate direcţiile.

“Noile modele se adresează clienţilor aflaţi în căutarea de camere care pot să ofere imagini panoramice. Prin integrarea mai multor senzori, instalarea camerei se realizează rapid şi simplu, cu costuri reduse”, a declarat Erik Frännlid, Director of Product Management, Axis Communications.

Fiecare senzor al AXIS P3707-PE suportă stream-uri video ce pot fi configurate individual. De asemenea, există suport pentru quad-view streaming, ce permite realizarea de clipuri video la o rezoluţie de 1080 p, 12.5/15 fps sau la 720 p, în full frame rate.

AXIS Q3708-PVE este o cameră cu un raport calitate-preţ excelent. Focusul celor trei lentile este setat direct din fabrică, nefiind nevoie de intervenţia integratorului. Modelul dispune de tehnologia Wide Dynamic Range – Forensic Capture şi de capabilităţi ce permit oferirea de imagini optime chiar şi în condiţii dificile de iluminare. AXIS Q3708-PVE oferă o rezoluţie maximă de 11 MP (3x QuadHD), la 30 fps sau 15 MP (3x 5 MP), la 20 fps.

Atât AXIS P3707-PE, cât şi AXIS Q3708-PVE sunt accesibile prin intermediul unei singure adrese IP. Astfel, este suficientă o singură licenţă software de management video. Ambele camere suportă tehnologiile Power over Ethernet şi Axis Zipstream.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*