Auchan lansează Clubul Mărci Emblematice Românești, o inițiativă de susținere și promovare a mărcilor autohtone cu tradiție

FOTO Auchan

Cu ocazia Zilei Naționale a României și din dorința de a aduce în atenția românilor unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum, Auchan lansează Clubul Mărci Emblematice Românești. Prin acest proiect, compania își propune să dezvolte, pe termen lung, acțiuni menite să evidențieze mărcile înființate pe plan local și care se bucură de o îndelungată tradiție, în unele cazuri chiar și de peste un secol.

„Ne propunem să celebrăm cele mai longevive mărci românești care se regăsesc în casele și inimile românilor de zeci și chiar sute de ani. Gândit pe termen lung, acest proiect are misiunea de a aduce în atenția consumatorilor produse și mărci tradiționale românești, sprijinind, astfel, și producătorii locali mai tineri în a-și construi un istoric cât mai îndelungat și de a intra în clubul mărcilor cu tradiție de peste 100 de ani. Pe această cale, lansăm o invitație către partenerii noștri de a se alătura acestei inițiative de recunoaștere și susținere a brandurilor locale, un proiect pe care îl considerăm nu doar util, ci și necesar pentru piața de retail.” a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.

Peste 15 mărci românești active pe piața locală au un istoric de peste 100 de ani

Din sute de mărci de bunuri de larg consum înființate în România înainte de 1989, cca. 50 mai sunt și astăzi prezente la raft. Din totalul celor active, cele mai multe sunt prezente în gamele de bere, acestea fiind urmate de produse din categoriile de bunuri alimentare și vinuri. De asemenea, peste 15 mărci românești au reușit să treacă testul timpului, înregistrând un istoric de peste 100 de ani.

Potrivit unei analize realizate de retailer, zeci de mărci emblematice românești de produse de larg consum mai sunt și astăzi prezente pe rafturile din magazine, acestea acoperind categorii precum: bere, bunuri alimentare, dulciuri, mezeluri și produse din carne, vinuri, cosmetice, băuturi răcoritoare, lactate și detergenți. Din totalul mărcilor active în prezent, aproape  jumătate sunt prezente și pe plan internațional.

Clubul Mărci Emblematice Românești înființat de Auchan include, pentru început, peste 30 dintre cele mai renumite mărci locale, din diverse categorii de consum: Băneasa, Dacia Plant, Făgăraș, Kandia, Măgura, Plafar, Poiana, Rom, SanoVita, Scandia, Unisol (Băcănie), Bergenbier, Borsec, Bucegi, Bucovina, Ciucaș, Cotnari, Timișoreana, Ursus, Zarea (Băuturi), Albalact, Napolact (Brânzeturi și Lactate), Caroli, Cris-Tim, Matache Măcelaru (Mezeluri), Dero, Doina, Farmec, Gerovital, Loncolor, Nufăr, Triumf (Detergenți și produse de îngrijire personală). În etapele viitoare, clubul va fi dezvoltat constant, vizând atragerea a cât mai multor mărci autohtone, atât mai vechi cât și mai noi, care să beneficieze de acțiuni comerciale și prezentare specială în cadrul rețelei Auchan, în beneficiul tuturor românilor.

„Pandemia pune o mare presiune pe foarte multe industrii și este un moment crucial pentru continuitatea afacerilor producătorilor locali. Inițiativa Auchan vine într-un moment extrem de sensibil pentru piața românească și cu siguranță va contribui la un proces de educare a consumatorilor pentru încurajarea consumului de produse locale. Este un proiect care are la bază atât empatia față de mărcile locale, cât și încrederea în calitatea acestora și puterea lor de a genera consum. Admirăm acest act de solidaritate și de considerație față de producătorii români. Suntem mândri de longevitatea și relevanța mărcilor noastre: Kandia (1890), Rom (1964) și Măgura (1977) și ne onorează prezența în acest club. Avem certitudinea că vizibilitatea acordată mărcilor românești va crea o relație aparte, foarte apropiată, între Auchan și consumatorii săi, iar pentru noi, ca producători, o șansă în plus de a duce mai departe gusturile și valorile locale.”, a declarat Gabriela Munteanu, Director Marketing Kandia România.

„Napolact este o marcă românească cu o tradiție ce datează de acum mai bine de 100 de ani, care a reușit de-a lungul timpului să păstreze încrederea consumatorului, respectându-și promisiunile. Brandul a trecut în acești ani prin diferite etape, dar valorile principale au rămas neschimbate: brand românesc, tradițional, produs în România, din lapte din inima Ardealului. În același timp, Napolact a fost și rămâne un brand inovator, aducând în permanență noutăți pe piață, așa cum am făcut cu gama Napolact Bio sau iaurtul Cremos De-al Nostru. Invitația Auchan de a face parte din campania de 1 Decembrie confirmă toate eforturile noastre, eforturile unui brand produs în România, din rețete românești și materie primă locală.”, a declarat Răzvan Orbulescu, Director Marketing Napolact.

Misiunea asumată de companie este transpusă deja și în locațiile Auchan. Astfel, până pe 2 decembrie, clienții sunt invitați să descopere în magazinele Auchan mărcile emblematice românești, cu tradiție, dar și produse marcă proprie Auchan fabricate în România, cele de filieră națională, precum și preparatele autentice românești prezente în cadrul raionului Gastronomie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*