Urgent Cargus – peste 1.000 de locuri de muncă disponibile în toată țara până la sfârșitul anului

Urgent Cargus

Începând de luna aceasta, Urgent Cargus recrutează peste 1.000 de persoane la nivel naţional, compania având deja o comunitate de peste 5.000 de angajați și colaboratori, reprezentată de curieri și personal în hub-urile si depozitele din întreaga țară.

Posturile sunt deschise în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, în toate localitățile în care se află depozite Urgent Cargus[1]. Cele mai multe poziţii de curieri și sortatori sunt deschise în orașele București, Brașov, Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iași, Constanța, mai exact, peste 700. Numărul mare de angajări vine în contextul în care volumele companiei au suferit creșteri de peste 33% în perioadele de pandemie și izolare (aprilie iunie 2020 vs. aprilie-iunie 2019). De asemenea, compania se pregătește pentru Black Friday, cea mai mare campanie de discounting organizată în România, care promite să fie și anul acesta un vârf atât pentru retaileri, cât și pentru serviciile de curierat.

„Contextul recent a produs schimbări semnificative în ceea ce privește dimensiunea și structura volumelor gestionate de Urgent Cargus, incertitudinea generată de contextul COVID-19 determinând consumatorii să se concentreze pe cumpărturile online. Ne apropiem cu pași repezi de vârful anual generat de volumele înregistrate de companiile de curierat, motiv pentru care continuăm să investim în eficientizarea proceselor operaționale și îmbunătățirea calității serviciilor prin consolidarea echipei”, a declarat Diana Gheorghe, Director de Operațiuni în cadrul Urgent Cargus.

Urgent Cargus estimează că anul acesta numărul comenzilor și livrărilor generate de Black Friday va depăși cu peste 65% volumele transportate într-o lună obișnuită de activitate în contextul actual și cu peste 35% rezultatele înregistrate în urma campaniei de anul trecut. Compania și-a pregătit și anul acesta infrastructura pentru a onora în cel mai scurt timp comenzile clienților.

[1]Localitățile în care se află depozite Urgent Cargus: Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Mediaș, Târgoviște, Sibiu, Târgu Mureș, Ploiești, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Turda, Piatr-Neamț, Slatina, Târgu Neamț, Bârlad, Târgu Jiu, Deva, Alexandria, Craiova, Slobozia, Brăila, Tulcea, Galați, Suceava, Iași, Călărași, Zalău, Botoșani, Baia-Mare, Reșita.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*