Xiaomi avansează pe locul 338 în topul Fortune Global 500, devenind compania cu cel mai rapid avans la categoria Internet și Retail în 2021

Xiaomi Redmi 9. FOTO Adrian Boioglu

Xiaomi a fost inclus pentru al treilea an consecutiv în topul Fortune Global 500, urcând pe locul 338, ceea ce reprezintă un avans semnificativ de 84 de locuri față de locul 422 pe care îl ocupa în clasamentul din 2020. Poziția sa în clasamentul din 2021 face ca Xiaomi să fie compania cu cea mai rapidă creștere la categoria Internet și Retail de pe lista Fortune Global 500 din acest an.

Potrivit raportului financiar Xiaomi, veniturile totale ale Xiaomi s-au ridicat la 245.9 miliarde RMB în 2020, ceea ce face ca Xiaomi să se claseze pe locul 338 pe Lista Fortune Global 500 din 2021. În 2021, Xiaomi rămâne o companie cu o dezvoltare rapidă, demonstrând o creștere explozivă în ceea ce privește veniturile și profitul net, care au depășit cu mult așteptările pieței.

Veniturile totale ale Xiaomi pe primul trimestru din 2021 s-au ridicat la 76.9 miliarde RMB, reprezentând o creștere anuală de 54.7%, în timp ce profitul net ajustat pentru perioada respectivă a ajuns la 6.1 miliarde RMB, o creștere anuală de 163.8%.

Această creștere este atribuită permanentei expansiuni a Xiaomi pe piața smartphone-urilor high-end, creșterii sale rapide pe piețele internaționale și dezvoltării noii divizii de retail a companiei.

Accentul Xiaomi pe tehnologiile de bază a fost forța principală în crearea unei experiențe îmbunătățite pentru utilizatori și a consolidat poziția companiei pe segmentele de piață high-end prin seriile  Mi 10 și Mi 11. În T1 din 2021, livrările globale de smartphone-uri Xiaomi la prețuri de 3.000 RMB sau mai mari în China și la prețuri de 300 Euro sau mai mari pe piețele internaționale, depășesc 4 milioane.

Expansiunea globală a Xiaomi a propulsat, de asemenea, creșterea sa per ansamblu. Pe 16 iulie, Xiaomi a anunțat că, potrivit Canalys, compania a ocupat locul al doilea la nivel global, cu o cotă de 17% din livrările de smartphone-uri, depășind Apple.

Pe piețele internaționale, Xiaomi a depășit creșterea de 300% de la an la an pe piața din America Latină, creșterea de peste 150% în Africa și creșterea de peste 50% în Europa de Vest. Smartphone-urile Xiaomi au intrat pe mai mult de 100 de piețe din întreaga lume, compania ocupând primul loc ca și cotă de piață a smartphone-urilor pe cel puțin 12 piețe și locul al doilea în Europa în ceea ce privește cota de piață. Compania s-a clasat pe primul loc în India timp de 15 trimestre consecutive.

În ceea ce privește retailul modern, rețeaua de magazine fizice Xiaomi s-a dezvoltat într-un ritm alert începând cu anul 2020. La finalul lunii aprilie 2021, pe teritoriul Chinei, numărul total de unități Mi Homes a depășit cifra de 5500, la care se adaugă alte 1000 de magazine, la nivel internațional.

Xiaomi a continuat să investească în cercetare, dezvoltare și atragerea de forță de muncă talentată, dezvoltând o serie de programe de recompensare pentru echipele sale de cercetare și dezvoltare și inițiind a doua fază a proiectului Xiaomi Smart Factory.

“În următorii zece ani, Xiaomi va reprezenta o noua forță în industria prelucratoare”, a declarat Lei Jun, Fondator, Presedinte și CEO al Xiaomi, la aniversarea de zece ani a companiei. Producția smart este pe cale de a deveni unul dintre principalele avantaje competitive ale Xiaomi.

Fiind deja liderul industriilor producătoare de telefoane inteligente, AIoT (Artificial intelligence of things) și a producției smart, Xiaomi a intrat proactiv și pe piața vehiculelor electrice smart.

În martie 2021, Xiaomi a anunțat oficial înființarea unei subsidiare deținute în totalitate de către compania mamă și conduse de către Lei Jun, care va opera afacerea cu vehicule electrice smart. Investiția în companie în următorii zece ani este estimată la 10 miliarde de dolari.

În faza inițială se vor investi 10 miliarde RMB, echivalentul a 1.55 miliarde dolari. Investiția în dezvoltarea de vehicule electrice smart va fi un vector important de creștere pentru Xiaomi.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*