Trusted Advisor Strategy & Finance: Digitalizarea proceselor și a contabilității, trend accentuat în 2021

Ioana Arsenie, consultant de business, fondator Trusted Advisor Strategy & Finance.

Dacă ne referim la 80-90% dintre IMM-uri putem spune, din punctul de vedere al cifrelor, că ne aflăm într-un punct de blocaj, iar anul pandemic a adus provocări suplimentare, de supraviețuire. Polarizarea economiei se accentuează. Provocarea pe care o avem (IMM-urile) este să găsim soluții strategice, fie că alegem să optimizăm și menținem nivelul actual, dar aceasta se face prin competitivitate, fie să găsim pârghiile pentru creștere accelerată și controlată. Nu orice companie poate să ajungă la 1 milion Euro, 10 milioane Euro, 100 milioane Euro, în momentul actual, în economia românească.

Ioana Arsenie, consultant de business, fondator Trusted Advisor Strategy & Finance, oferă câteva oportunități legate de definirea strategiei de business:

Abordarea analitică și pragmatică: ce obiective avem, cu ce resurse, în ce perioadă de timp, ce abateri acceptăm și decizia de închidere a proiectelor, cu asumarea pierderilor acumulate (sunk costs), pentru a evita o agonie inutilă și punerea în risc a resurselor personale și ale familiei. Aceasta ca prioritate, în contextul în care, la final de lună, foarte mulți antreprenori pleacă acasă cu un venit net mai mic decât potențialul de câștig.

Abordarea pe bază de cost de oportunitate: eu, antreprenorul, cât valorez pe oră? Ce activități pe care le fac nu își au locul în agenda mea? Care este costul de oportunitate și planul de acțiune? Nu doar punctual această abordare, să devină un reflex!

Planificarea și setarea corectă a parteneriatelor  (un instrument foarte valoros pentru creștere, daca este bine utilizat).

Claritate pe resurse: gradul de utilizare a capacității, și pe rezultate: marjă și profitabilitate, simularea rezultatului în diferite ipoteze (obligatorie în etapa de pregătire a negocierilor importante).

Atenție la riscurile principale la care este expusă afacerea, fie că vorbim despre managementul creditului comercial, riscul de pierderi din schimb valutar, riscul de dependență de un număr redus de clienți/furnizori, volatilitatea prețurilor materiilor prime, etc.

Din experiența Trusted Advisor Strategy & Finance, contabilul român are un nivel de standard minimum, doar răspunderea de bază pe partea de corectitudine evidență și raportare contabilă și fiscală.

„Totuși, de mai bine de 5 ani, este evident necesitatea asumării unui rol mai complex, poate cu atât mai mult în companiile medii și mici, care nu au neapărat o echipă de management cu competențe multiple și complementare. Poate contabilul să fie partenerul de business al antreprenorului? Ce salt presupune această nouă etapă, cerută de modul în care funcționează afacerile acum, atât la contabili cât și la antreprenori și care sunt etapele?”, declară Ioana Arsenie, consultant de business, fondator Trusted Advisor Strategy & Finance.

Există neconcordanțe între așteptările pe care le au antreprenorii de la contabilii lor și „obligațiile” contabililor față de companii, atâta vreme cât contabilul lucrează în trecut, iar antreprenorul lucrează pentru prezent și viitor. Este firesc dacă profesionistul contabil nu are competențe și expertiză în zona de management financiar, la nivel înalt, să nu poată contribui în zona strategică, de dezvoltare a afacerii.

„Ce nu este firesc și duce la pierderi este ca antreprenorul să aibă așteptări nerealiste și să nu calibreze corect obligațiile contractuale, ca apoi să învinuiască contabilul de lipsa performanței afacerii sale. Observăm tot mai mult însă că antreprenorii accesează servicii integrate, în care strategul financiar intervine cu plus de valoare peste zona operațional-contabilă. Dificultatea este că oferta de servicii integrate este relativ redusă”, explică Ioana Arsenie, consultant de business, fondator Trusted Advisor Strategy & Finance.

Sfaturi pentru antreprenori, în contextul digitalizării funcţiei contabile

Este important să integrăm strategia financiară între strategie și contabilitate -> aceasta fiind pârghia de execuție și recalibrare a strategiei și măsurare a performanței operaționale, în mod dinamic, agil, însă imposibil de realizat doar prin contabilitate. Astfel, pe baza analizelor financiar-contabile și operaționale se construiește și recalibrează permanent bugetul, în vederea deciziilor strategice cele mai bune pentru business. Viteza de reacție trebuie să fie sporită, iar în acest context este obligatorie integrarea în cadrul proceselor companiilor.

Recomandăm implementarea unui Tablou de Bord și a Simulatorului de Business- un buget dinamic extrem de necesar într-un context volatil, de creștere accelerată sau risc de deteriorare accelerată.

Strategia financiară este o pârghie fără de care strategia și contabilitatea nu creează sinergie, iar strategia rămâne la nivel de viziune. Presiunea pe performanța internă crește, mult mai accentuat în contextul actual, de la nevoia acerbă de optimizări și automatizări, la presiunea de a reconfigura afacerile cu profitabilitate mică, respectiv de a scala sau construi parteneriate în sinergie, pentru a întări poziția în piață. O oportunitate adusă de această criză se referă la digitalizare, realizată în mod articulat, pentru a ține pasul cu tendința noului consumator sau a noului angajat care a migrat în regim de work from home. Simultan, este necesar să se configureze un plan de acțiune privind angajații, pentru transfer de la operare date către supraveghere procese, control și optimizări, în cadrul departamentelor suport.

Trusted Advisor Strategy & Finance oferă servicii integrate, astfel că zona de bază – 70% o reprezintă proiectele recurente de contabilitate și raportare pentru management, iar 30% sunt proiecte strategice, de optimizare financiară și fiscală sau revizuire și optimizare procese și proceduri, pentru peste 70 de conturi active, IMM-uri în portofoliul de clienți.

Aplicația Trusted App democratizează accesul la raportarea financiară, pentru IMM-uri, pe bază de abonament lunar, ușor de susținut în bugetul de cheltuieli.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. Trusted Advisor Strategy & Finance: Digitalizarea proceselor și a contabilității, trend accentuat în 2021 – Ioana Arsenie

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*