Universitatea Politehnica Timișoara, lider în cercetarea de avangardă

Universitatea Politehnică Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara, alături de ADR Vest și lideri mondiali din industrie, deschide drumul mobilizării energiilor pentru cercetarea aplicată în tehnologiile de vârf prin primul proces de co-design, unic în România, al unui centru de cercetare. Conferința de lansare și validare cu partenerii din industrie a conceptului preliminar al noului Centru de cercetare în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente a reunit reprezentații la vârf a peste 40 de companii, lideri mondiali și regionali în domeniile automotive, software, inteligență artificială și telecom.

Noul centru de cercetare își propune dezvoltarea de programe de cercetare aplicată în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente care să susțină evoluțiile teoretice și tehnologice ale următorilor ani și să răspundă provocărilor societale generând crearea de noi afaceri, servicii și locuri de muncă.

Evenimentul de lansare din 13 aprilie 2021 a conceptului preliminar, organizat de UPT în parteneriat cu ADR Vest, parte a procesului de co-design al centrului, unic în România, a reușit să strângă în sistem online cei mai importanți actori mondiali și regionali în domeniile tehnologiilor de vârf, cu prezență în regiunea de vest.  Așa cum remarca unul dintre participanții la conferință, „am avut parte de cea mai mare concentrare de inteligență din România ultimilor ani în același eveniment”.

Conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara:

„Universitatea Politehnica Timișoara și-a asumat rolul de lider în schimbarea socială pozitivă și este o parte vitală a economiei și comunității din regiune. Acest rol se manifesta din ce în ce mai semnificativ prin concentrarea asupra contribuției la dezvoltarea societății prin crearea, transferul și schimbul de cunoștințe și tehnologii. Universitatea poate fi mai mult decât furnizor de cunoștințe și talent. Creștem și construim structuri inovative care să încorporeze și să raspundă nevoilor comunității, devenim co-creatori în timp real de soluții noi, alături de misiunea de bază, de dezvoltare a competențelor și crearea de cunoștințe.  Prin acest centru ne propunem o schimbare de paradigmă de la transferul tehnologic pasiv la cel proactiv, sprijinit de o mai bună înțelegere a nevoilor regionale ale industriei.

Ne propunem pentru început promovarea excelenței în educație și cercetare în Inteligența artificială, Cloud computing, Securitate cibernetică și Robotică și control inteligent. Prin facilitarea colaborărilor interdisciplinare în cadrul facultăților și împreună cu partenerii industriali și guvernamentali, ne propunem să depășim limitele cercetării în aceste domenii, să educăm experții din generația următoare, să dezvoltăm și să aplicăm tehnologii pentru creștere economică și pentru a aborda provocările societale, de la asistența medicală la mobilitate sau planificarea orașului. Caracteristica principală a acestui centru este faptul că o mare parte din subdomeniile și temele de cercetare și inovare vor fi definite în parteneriat direct cu industria, pentru o valorificare rapidă a rezultatelor cercetării și pentru creșterea indicatorilor legați de cercetare-dezvoltare în regiunea de Vest a României. De asemenea, structura de guvernanță și vehiculul de implementare al Centrului vor avea o autonomie importantă, reunind partenerii din industrie, autoritățile publice și alte instituții de educație și cercetare.”

Centrul de cercetare în ingineria datelor, inteligență artificială și sisteme inteligente se bazează în principal pe resursele umane existente ale UPT, cu peste 5800 de studenți în domeniile de cercetare prezentate, în cadrul facultăților de profil electric, peste 90 de doctoranzi în stagiu și peste 50 de conducători de doctorat în 5 domenii. De asemenea, cele 4 noi programe de master în domeniile Inteligență Artificială – Machine Learning, Cloud Computing&IOT (Internet of Things), Securitate Cibernetică și Ingineria Datelor, alături de programele de master existente, vor reprezenta structura pe care se construiește excelența centrului de cercetare. Centrul va fi deschis, însă, și cercetătorilor din celelalte universități timișorene și va încerca să atragă resurse din întreaga țară și din străinătate. De altfel, Universitatea de Vest a și fost reprezentată în cadrul conferinței.

Centrul de cercetare în ingineria datelor, inteligența artificiala și sisteme inteligente își propune să ofere peste 5000 de mp de spații de cercetare, laboratoare și structuri conexe cercetării, cu un buget preliminar de aproximativ 19 milioane de euro, din care o proporție de aproape 50% o reprezintă echipamentele „state of the art” în domeniile menționate. Se dorește obținerea unei finanțări prin noul program operațional regional 2021-2027 pentru acoperirea costurilor de implementare ale centrului.

În perioada următoare, procesul de co-design al centrului va continua prin întâlniri individuale între partenerii din industrie și echipa de proiect, pentru definirea subdomeniilor de cercetare și validarea conceptului, indicatorilor și procesului și prin grupuri de lucru pe fiecare domeniu de cercetare, care să cuprindă specialiști din industrie și universitate. De asemenea, o întâlnire cu autoritățile publice va defini rolul centrului în provocările orașului și județului în domeniile smart.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*