Telekom, lider în sustenabilitate și responsabilitate corporativă în România

Vladan Pekovic, CEO Telekom România

Telekom Romania a primit distincția Gold Level, cea mai înaltă recunoaștere în domeniul sustenabilității și a responsabilității sociale corporative (CSR) din România, în cadrul celei de-a cincea ediții a clasamentului Romania CSR Index 2020.

Cu un total de 86 de puncte din 100, Telekom Romania fost recunoscută drept unul dintre liderii în sustenabilitate și transparență din România, în urma unei analize independente, realizată de compania de consultanță The Azores Sustainability & CSR Services și publicată în ediția din acest an a Romania CSR Index.

În ceea ce privește metodologia aplicată, activitatea companiei din anul 2019 a fost evaluată pe baza celor mai importante referințe internaționale din domeniul CSR: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD), Directiva 2014/95/UE, GRI Standards, Carbon Disclosure Project și London Benchmarking Group (LBG) International – Measuring Community Investment. Un element de noutate în evaluarea realizată în acest an îl reprezintă implicarea în procesul de analiză și selecție a două organizații de talie internațională: Sustainalytics – a Morningstar Company și Carbon Disclosure Project.

Romania CSR Index reprezintă cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din țara noastră și abordează informaţii referitoare la strategia de sustenabilitate și la impactul companiilor din punct de vedere economic, de mediu și social.

Activitățile desfășurate de Telekom Romania în diverse comunități din întreaga țară au adus beneficii multiple pentru mai mult de 96.000 de oameni în 2019.

Spre exemplu, deoarece educația și digitalizarea sunt printre priorităţile strategiei de dezvoltare a companiei, Telekom Romania a digitalizat zeci de unități de învățământ printr-o inițiativă Start Education.

Un alt exemplu, Telekom Romania este partener de conectivitate pentru Butonul Roșu – sistemul unic de teleasistență și teleurgență destinat persoanelor vârstnice din România, de care beneficiază în prezent mai mult de 800 de români.

Prin Fundația Telekom Romania, compania a oferit sprijin unei game largi de cauze, precum: persoanelor aflate în situații dificile, copiiilor și adulților diagnosticați cu boli grave, elevilor talentați, campaniilor umanitare pentru victime ale inundațiilor sau ale altor dezastre naturale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*