STUDIU Universitatea Politehnica Timișoara: Piața muncii cere în continuare ingineri, chiar dacă pandemia a afectat unele domenii. Rata de angajabilitate a absolvenților este de 80% în ceea ce privește domeniile de licență, respectiv 89% la programele de masterat

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnică Timișoara. FOTO Universitatea Politehnică Timișoara.

Anul 2020 a fost unul care a supus piața muncii din România la multe încercări. Mediul de afaceri a fost afectat sever de pandemie, așa că angajatorii au fost mult mai atenți cu resursa umană. Pentru a defini direcțiile de urmat în ceea ce privește oferta educațională, Universitatea Politehnica Timișoara a analizat rata de angajabilitate a absolvenților facultăților de inginerie. Vorbim despre generația care a finalizat studiile în anul 2019 și care s-a încadrat pe piața muncii până la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit datelor culese din Registrul General de Evidență a Salariaților, 80% din tinerii care au devenit ingineri la Universitatea Politehnica Timișoara în 2019 și-au găsit un loc de muncă. Cifra este doar cu 3% mai mică față de generația anterioară. Pe de altă parte, rata de angajare a celor care au finalizat un program de masterat în același an a ajuns la 89% – procentul fiind mai mare cu 4% în comparație cu anul precedent.

“Ne bucurăm să vedem că inginerii sunt, poate, cei mai căutați oameni din piața muncii. Asta înseamnă că există o tendință de dezvoltare, atât a sectorului public, cât și a sectorului privat. Datele noastre arată că cel puțin patru din cinci absolvenți de inginerie lucrează în momentul de față. Numai că rata de angajabilitate, cel mai probabil, se apropie de 100% pentru că în REVISAL nu sunt incluși cei care au decis să plece să lucreze în străinătate sau cei care lucrează pe cont propriu. Oricum, ne confruntam deja înainte de pandemie cu o lipsă acută de ingineri în piața muncii, pe toate domeniile. De altfel, numărul de absolvenți de inginerie este insuficient la nivel european pentru că trăim într-o economie aflată permanent în dinamică, iar toate profesiile au la bază dispozitive inteligente, elaborate de ingineri” susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Surpriza studiului a fost reprezentată de absolvenții Facultății de Construcții. La nivel de licență, angajabilitatea inginerilor în construcții poate fi comparată cu cea din zona IT. Vorbim despre un procent de 84%, care este mai mare cu 7% față de acum doi ani. În pandemie, acest domeniu a fost printre cele mai puțin afectate, așa că cererea de specialiști a crescut.

Foarte puțini absolvenți de inginerie au rămas fără un loc de muncă în 2020

În cazul absolvenților studiilor de licență, numărul celor care și-au încheiat contractele de muncă în ultimul an este sub 9%. La studii de masterat din zona ingineriei, procentul scade la 5%. Cu toate acestea, cei care nu s-au reangajat după ce au rămas fără job, nu înseamnă că sunt șomeri. Ei fie efectuează studii de doctorat, fie au plecat să lucreze pentru companii din străinătate.

“O parte dintre ei au plecat din pozițiile pe care le ocupau, spre finalul anului, pentru a se angaja într-o altă companie la începutul anului 2021. De asemenea, există mulți absolvenți care își dezvoltă firme sau care lucrează ca freelanceri, în special în zona de proiectare. Datele analizate de noi nu cuprind și aceste situații. De altfel, prin activitățile pe care le avem în domeniul antreprenoriatului, noi îi încurajăm pe tineri să își dezvolte propriile firme, încă din perioada facultății. Mulți dintre cei care urmează această cale vin cu idei inovatoare și aduc plus valoare pieței” susține Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnica Timișoara.

Doi din trei studenți care vin din alte județe la studii rămân să lucreze în Timișoara, după terminarea facultății

Timișoara este un oraș universitar, care adună studenți din aproape zece județe. Specialiștii Universității Politehnica au analizat ce se întâmplă cu tinerii după finalizarea studiilor.

Datele furnizate de REVISAL arată că în rândul absolvenților de licență, 64% dintre cei care vin să studieze în Timișoara, rămân să lucreze aici. La programele de masterat, procentul celor care

rămân în Timiș din rândul absolvenților programelor tehnice crește ușor la 73%. Restul tinerilor, fie se întorc în orașul de domiciliu, fie aleg să se dezvolte în alte județe sau în străinătate.

“Absolvenții rămân în Timișoara pentru că în piața muncii există o multitudine de joburi. Au de unde alege, există o diversitate pe care orașele mici nu o oferă. De asemenea, salariile sunt mult mai bune în comparație cu ceea ce pot primi de la o firmă mai mică, de acasă. Pe de altă parte, unii tineri când aleg să studieze la Timișoara văd orașul ca o poartă spre vestul Europei. Adică se gândesc ca la finalizarea studiilor să plece din țară. Numai că în cei patru ani de facultate se familiarizează cu orașul, se angajează timpuriu, își creează rădăcini aici, iar după absolvire nu mai există acel entuziasm de a emigra”, a completat Florin Drăgan.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*