Cisco Webex depășește barierele lingvistice și lansează funcția de traducere în timp real

Cisco Webex lansează funcția de traducere în timp real

Eliminarea barierelor lingvistice este o etapă esențială în cadrul procesului de creare a unei forțe de muncă globale și hibride. Pentru a răspunde acestei provocări, Cisco anunță disponibilitatea funcției de traducere în timp real (poate fi testată începând cu această lună) și extinderea semnificativă a selecției de limbi străine de la 10+ la peste 100.

Utilizatorii pot personaliza experiența Webex, selectând rapid și ușor limba preferată din lista celor mai frecvent utilizate limbi, cum ar fi arabă, olandeză, franceză, germană, japoneză, coreeană, mandarină, rusă, spaniolă, precum și din alte limbi, cum ar fi daneză, hindi, malaieză, turcă, vietnameză, inclusiv română. Experiența lingvistică personalizată oferă o soluție la unul dintre principalele obstacole în mediul de afaceri global – bariera lingvistică. Acum, echipele pot să comunice mai eficient, iar pentru organizații se deschid noi oportunități de a crea o forță de muncă globală mai incluzivă.

De asemenea, pentru organizații, beneficiile se reflectă atât la nivel de costuri, cât și de talente. Noua funcționalitate le permite acestora să se concentreze pe găsirea celor mai bune talente, indiferent de țara de origine sau limba maternă. Un raport recent realizat de Metrigy privind asistenții virtuali inteligenți a constatat că aproape 24% dintre participanți au întâlniri cu vorbitori de engleză non-nativi și, dintre aceștia, mai mult de jumătate au folosit servicii de traducere pentru a traduce conținutul întâlnirilor în alte limbi (suportând un cost mediu de 172 de dolari per întâlnire). Integrarea asistenților virtuali inteligenți cu capabilități de traducere reduce semnificativ sau chiar elimină în totalitate acest cost.

„Caracteristicile incluzive ale Webex ajută la crearea unui mediu concurențial echitabil pentru utilizatori, indiferent de limba vorbită sau zona geografică. Traducerea în timp real reprezintă încă un pas către un viitor incluziv și o componentă importantă pentru o mai bună comunicare și colaborare între echipe”, a declarat Jeetu Patel, SVP și GM Security and Applications, Cisco. „Tehnologiile AI joacă un rol esențial în oferirea unei experiențe adecvate de colaborare, alături de un mod de lucru hibrid inteligent, tuturor clienților.”

De-a lungul timpului, Webex a ajutat angajații să inoveze și să rămână productivi oriunde s-ar afla. Pe perioada pandemiei, Webex a continuat să ajute afacerile să prospere și a devenit o platformă integrantă pentru guverne, care au putut astfel să-și desfășoare activitățile de la distanță, pentru medici, care au oferit consultații pacienților în condiții de siguranță și pentru profesori, care au predat elevilor de la distanță. Este evident că modul de lucru al viitorului va presupune o combinație de interacțiuni de la distanță și la fața locului, iar munca se va desfășura într-un format hibrid. Cisco are o viziune clară a modului în care tehnologia poate ajuta clienții să atingă acest viitor astăzi, și să creeze o lume mai incluzivă pentru toți, oferind o experiență Webex mult mai bună.

Disponibilitate

Funcția extinsă de traducere în timp real va fi disponibilă pentru testare în Webex începând cu această lună, iar comenzile vor putea fi făcute din luna mai.

Nu toate dialectele sunt incluse în traducere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*