Peste 100 de școli din întreaga țară au înscris mai mult de 1.000 de desene ale copiilor despre educație financiară la concursul “Școala banilor bine-crescuți”

BCR anunță încheierea concursului de desene pentru elevi „Școala banilor bine-crescuți”

Banca Comercială Română anunță încheierea concursului de desene pentru elevi „Școala banilor bine-crescuți” și desemnarea celor două câștigătoare: Școala Gimnazială nr. 28 din Galați și Liceul „Pavel Dan” din Câmpia Turzii. Timp de o lună, peste 100 de școli din toată țara au înscris în competiție mai mult de 1.000 de desene realizate de elevi pornind de la temele de educație financiară: Economisesc pentru visul meu, Prima mea pușculiță și La ce ne ajută banii.

„Suntem tare mândri că am reușit să stârnim un asemenea interes în rândul copiilor din întreaga țară și că am avut un număr atât de mare de școli candidate la acest titlu. Este un semn că munca noastră din ultimii ani, prin care am încercat să ducem educația financiară în sălile de clasă a dat rezultate, lucru dovedit de toate desenele realizate de copii. Ne-a fost greu să alegem câștigătoarele din cele peste 100 de școli înscrise și, drept dovadă, am ajuns să avem două câștigătoare în loc de una. Ne bucurăm de reacțiile primite și sperăm să reluăm cât mai curând concursul” a declarat Nicoleta Deliu, Director Comunicare & CSR BCR.

Desemnarea școlii câștigătoare s-a făcut pe baza numărului de like-uri din partea publicului pe pagina de Facebook a cărții, dar și a voturilor juriului, format din Cristina Andone (autoarea cărții „Școala banilor bine-crescuți”), Sebastian Oprița (ilustrator al cărții), Claudia Oprescu (coordonatoare a proiectului Școala de Bani BCR) și Ana Nicolescu (blogger Mămica Urbană). Pentru că a existat egalitate între două dintre finaliste, Școala Gimnazială nr. 28 din Galați și Liceul „Pavel Dan” din Câmpia Turzii, juriul a decis că ambele vor primi titlul de  „Școala banilor bine-crescuți”.

”Acest concurs a fost o bucurie. În primul rând, pentru că s-a adresat copiilor cu scopul de a le dezvolta deprinderi care să îi ajute să facă în viață alegeri financiare inteligente și, în al doilea rând, pentru că a mobilizat o întreagă comunitate : elevi, absolvenți, profesori, părinți, rude, cunoștințe, care nu au rămas indiferenți la talentul micilor artiști din școala noastră. S-a creat o energie în jurul unei povești frumoase, dovedind astfel  că ”Școala Banilor Bine-Crescuți” există într-adevăr, aici, în orașul nostru.  Am demonstrat  că o școală poate deveni inima unei comunități și că dincolo de bani e vorba de altceva : de apartenență,  de identitate, determinare, spirit de echipă, solidaritate și entuziasm”,  a precizat profesor Daniela Cristina Popa, Director al Liceului Teoretic “Pavel Dan”, Câmpia Turzii.

„În societatea actuală, educarea tinerei generaţii înseamnă mai mult decât o simplă transmitere de informaţii. Ea presupune şi dobândirea unor competenţe de înţelegere, corelare şi aplicare a acestora. Educaţia financiară este una dintre formele de educaţie modernă care vine să ofere această posibilitate, ancorând teoria în sfera pragmaticului.

Ideea implicării în concursul “Şcoala banilor bine crescuţi” a fost astfel îmbrăţişată imediat. Au răspuns prezent acestei provocări părinţii şi o bună parte a comunităţii locale. Dincolo de savoarea câştigării unui concurs de către elevii noştri, ne-am bucurat să constatăm că, împreună, suntem o forţă şi că o cauză bine stabilită poate fi cheia către lucruri măreţe. În speranţa că atelierele de lucru şi cărţile ce vor ajunge la copiii noştri vor clădi nişte tineri responsabili financiar, felicităm organizatorii pentru iniţiativă şi şcolile competitoare” a declarat profesor Camelia Elena BUCŞA, director Şcoala Gimnazială Nr.28, Galaţi.

Școlile vor fi premiate cu cărți și ateliere gratuite de educație financiară pentru copii, susținute de Cristina Andone, dar și ateliere online pentru profesori și părinți susținute de specialiștii de la Școala de Bani. Toate cele 14 finaliste ale concursului vor fi recompensate pentru participare, urmând ca premiile să fie oferite în perioada decembrie 2020 – februarie 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*