LifeBox: Românii vor cheltui în medie 250 lei pentru un meniu cu preparate sănătoase de Sărbători

Radu Balaceanu, Florin Scarlat, Lukasz Kuzniar, cofondatori LifeBox

Potrivit LifeBox, liderul pieței de healthy food delivery din România, suma medie cheltuită pentru un meniu cu preparate culinare sănătoase de Sărbători va fi de circa 250 lei, în cele trei zone în care este prezentă compania: București & Ilfov, Cluj-Napoca & Florești și Oradea. Totodată, LifeBox estimează anul acesta o dublare a cererilor pentru astfel de meniuri, comparativ cu perioada Sărbătorilor din 2019.

Pentru al doilea an consecutiv, compania LifeBox lansează meniul pentru Sărbătorile de Iarnă care cuprinde preparate tradiționale pregătite într-o manieră mai sănătoasă, printre care se numără: salată cu pulpă de rață (rețetă cu gust asemănător salatei de boeuf), piftie de curcan, sarmale cu ciuperci, sarmale cu carne de porc gătită în sos de roșii, ciolan gătit sous vide, friptură de curcan, friptură de porc în sos de prune, somon în crustă de verdețuri, cârnați de mangaliță și semi-afumați, dar și trei tipuri de cozonac. Printre noutățile introduse anul acesta în meniu se numără: salata vegană a la russe cu avocado, platoul cu bunătăți de la producători locali, dar și batonetele de păstârnac și morcovi la cuptor.

Preparatele LifeBox incluse în meniul special pentru această perioadă sunt concepute de către echipa LifeBox pornind de la un comportament alimentar echilibrat, fiind gustoase și gătite într-un mod sănătos.

Clienții LifeBox au posibilitatea să își compună propriul meniu de Sărbători alegând din cele 16 preparate pregătite cu carne sau vegetariene, în funcție de stilul lor alimentar, în diferite gramaje și număr de porții dorite. Prețurile preparatelor pornesc de la 19 lei și pot ajunge până la 119 lei, în funcție de produs.

Reprezentanții companiei estimează că cele mai solicitate produse anul acesta de către clienții LifeBox vor fi sarmalele, salata cu pulpă de rață asemănătoare celei “de boeuf”, piftia, ciolanul și cozonacii.

„Pentru al doilea an la rând, LifeBox își propune să aducă pe masa românilor preparate tradiționale mai sănătoase, dar la fel de gustoase. Anul trecut, când am lansat pentru prima oară un astfel de meniu dedicat Sărbătorilor de Iarnă, am primit un feedback foarte bun de la clienții noștri, care au fost foarte încântați de reinterpretarea rețetelor tradiționale într-o manieră mult mai sănătoasă. De aceea, ne așteptăm ca cererile să crească în acest an cu 100% pentru un astfel de meniu pe care clienții și-l pot alcătui după bunul plac, în funcție de preferințe, de stilul alimentar sau de cantitatea dorită”, au declarat cofondatorii LifeBox.

Meniul de Sărbători poate fi comandat atât pentru masa de Crăciun, cu livrare în perioada 21-24 decembrie, cât și pentru masa de Revelion, livrat începând cu 28 decembrie și până pe 31 decembrie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*