Orange susţine accesul la educaţie digitală și, împreună cu Salvați Copiii şi Fundaţia Orange, oferă tablete și internet nelimitat pentru 30.000 de elevi şi profesori din mediul rural

Aplicație pentru elevi, dezvoltată la concursul Digitaliada
Aplicație pentru elevi, dezvoltată la concursul Digitaliada

Orange România continuă seria iniţiativelor „Fiecare gest contează”, campanie de sprijin a comunității în contextul crizei generate de Covid-19, şi îşi uneşte forţele cu Fundaţia Orange şi Salvaţi Copiii pentru a susține accesul la educație online pentru elevii și profesorii din medii vulnerabile.
Context

42% dintre cei mai vulnerabili 2.300 de copii de vârstă școlară incluși în programele de suport Salvați Copiii nu au avut acces la cursurile online organizate de școli în perioada care s-a scurs de la închiderea școlilor, din cauza lipsei echipamentelor necesare sau a conexiunii la internet. Totodată, o bună parte dintre copii pot folosi computerul, tableta sau telefonul inteligent doar ocazional, astfel încât aceştia nu au mereu acces la cursurile desfăşurate online, ceea ce conduce la fragmentarea procesului de învățare.

Beneficiari și resurse mobilizate

Salvaţi Copiii România vine în sprijinul elevilor din mediile defavorizate și facilitează accesul acestora la educaţie prin intermediul a 2.000 de tablete echipate cu servicii de internet, ce au fost achiziționate cu susținerea Orange în condiții preferențiale. Ca răspuns la aceeași nevoie semnalată de comunități, săptămânile trecute Fundația Orange a oferit spre folosință cele 1.500 de tablete utilizate în cadrul programului Digitaliada elevilor cu situații dificile din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Mai mult decât atât, Orange oferă acces gratuit la internet pentru 2 luni pentru 30.000 de elevi și profesori din 100 de școli primare și gimnaziale din România, astfel încât aceștia să poată continua cursurile în mediul online. Acest beneficiu se adresează tuturor clienţilor Orange ce sunt cadre didactice active (profesori şi directori) sau reprezentanți legali ai unui elev înregistrat în una dintre cele 100 de şcoli incluse în programele Salvați Copiii și ale Fundației Orange.

În egală măsură, impactul schimbărilor generate de actuala criză medicală sunt resimţite de profesorii care se confruntă cu provocările unei noi realităţi. În sprijinul lor, Fundaţia Orange organizează pentru 120 de profesori din 15 judeţe, webinare gratuite destinate utilizării metodelor digitale de predare prin folosirea platformei Digitaliada Învățare și Testare online. Webinarele încep în data de 25 mai şi sunt destinate profesorilor implicaţi în programele educaționale ale Salvaţi Copiii. De la începutul suspendării cursurilor, au fost organizate alte peste 20 de webinare, pentru peste 400 de profesori de diferite discipline, din toată țara, dornici să învețe să folosească resursele și platforma interactivă gratuită Digitaliada.

De asemenea, tot pentru a susţine învăţarea online, Orange a decis prelungirea beneficiului prin care se acordă trafic de date gratuit şi acces la cele peste 2.000 de resurse educaționale din platforma www.digitaliada.ro şi în secţiunea interactivă Învăţare şi Testare online, până la data de 1 septembrie 2020.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*