Proiectul de Retail Media al Profi extinde serviciile către toată piața, dupa o etapă pilot de succes cu branduri selectate

Proiectul de Retail Media al Profi extinde serviciile către toată piața. FOTO Profi

Profi, rețeaua de retail din România cu cea mai mare extindere în teritoriu, și Footprints AI, startup-ul de tehnologii avansate pentru monetizarea datelor dedicate retailerilor, anunță că extind către toate brandurile și agențiile de media oferta de campanii media și date privind comportamentul și profilul consumatorilor.

În etapa pilot de 6 luni, doar un număr limitat de branduri și agentii de media au avut acces exclusiv la audiența de peste 4 milioane de consumatori din rețeaua de peste 1.700 de magazine și din ecosistemul digital al retailerului Profi. Campaniile de omnichannel retail media derulate în această primă etapă au demonstrat o creștere de 3-4 ori a rezultatelor investiției brandurilor în campanii publicitare față de canalele media tradiționale, cum ar fi TV, Radio, Search & Social Media.

Personalizare și inovație pentru branduri și cumpărători

Retail media este modul prin care un brand FMCG sau non-FMCG poate targeta mai eficient audiența țintă pe baza datelor de consum și a prezenței acestora în mediul de retail.

Pentru distribuția mesajului publicitar, retail media folosește spațiile și canalele disponibile în magazine fizice și în mediul digital controlat de retailer. Acestea includ, în cazul Profi, ecranele digitale și rețeaua radio din magazine, aplicația mobilă, website, canalele de social media și de marketing direct.

În plus, pe baza datelor de cumpărare anonimizate, brandurile pot direcționa campaniile publicitare către audiențe media cu insight-uri socio-demografice și legate de comportamentul de consum ce sunt generate de Inteligenta Artificiala, dezvoltată de catre Footprints AI.

Rețeaua de retail media Profi implică sute de comunități și puncte de vânzare care sunt conectate și gestionate în mod centralizat pentru a oferi o platformă coezivă și eficientă pentru campanii publicitare omnichannel.

“Acest pas reprezintă angajamentul nostru continuu de a inova și de a oferi partenerilor noștri soluții avansate de publicitate și de înțelegere a clienților Profi și a ceea ce le determină nevoile de cumpărare și consum. Rețeaua de retail media a Profi, dezvoltată și operată în parteneriat strategic cu Footprints AI, le permite brandurilor să crească și să prospere într-o piață dinamică. De asemenea, activăm și latura de educare a clienților prin campaniile de awareness educaționale, aducând astfel modul de informare emoțională constructiva.” a declarat Gaetan Pacton, CEO al Profi Romania.

Intrarea în etapa de maturitate pentru reteaua de retail media Profi marchează o consolidare a infrastructurii și a ofertelor comerciale. Etapa pilot a înregistrat rezultate semnificative pentru branduri din zona CPG si non-CPG și din industrii foarte diverse. Pe baza rezultatelor obținute în acest proiect, vom crește exponențial acest mod de comunicare în magazinele Profi.

Pe parcursul primelor șase luni, brandurile ce au avut acces la campaniile de retail media au înregistrat creșteri semnificative în ce privește rata de conversie, mărirea numărului de utilizatori pe platformele proprii, vânzările în magazine sau notorietatea pe segmentele de piață vizate.

Un exemplu este provocarea de a crește notorietatea în piață și achiziția de utilizatori înregistrați ai platformei online de cumpărare și vânzare de mașini second-hand cu ajutorul Inteligenței Artificiale, instant.ro. Campania de retail media derulată în ecosistemul omnichannel al Profi a generat o creștere remarcabilă de peste 50,000 de utilizatori noi cu o îmbunătățire semnificativă de 280% a ROAS (Return on Advertising Spend) într-o perioadă de 2 săptămâni de campanie.

Intersnack, producatorul Chio Chips, BCR, YOXO, furnizorul de abonamente digitale de telefonie mobilă și internet, sunt alte exemple de parteneriat de succes de la demararea proiectului Profi de retail media.

Transformarea retailului românesc cu ajutorul datelor.

Anul 2024 este un an important pentru transformarea industriei de retail din România și maturizarea modelelor de monetizare a datelor captive acum în sistemele retailerilor. Profi continuă să fie un lider al pieței și devine primul retailer din România care urmează tendința globală de a automatiza și transforma digital felul prin care pune datele și canalele de media la dispoziția brandurilor și agențiilor de media într-un mod direct, anonimizat și în linie cu cele mai bune practici legate de legislație și tehnologie.

Prin utilizarea tehnologiilor avansate de Inteligență Artificială și tehnologia datelor, Footprints AI a reușit să genereze insight-uri unice despre  consumatori la nivel de comunitate pe baza comportamentului de cumpărare în rețeaua națională de magazine Profi.

“Pe baza acestor insight-uri unice despre cine ce și când cumpără și care este comportamentul socio-economic al consumatorilor din România, inițiativa de retail media a Profi reușește să obțină avantajul competitiv pe piața de retail media din România care va depăși 10 milioane de euro în 2024. Această piață este separată și complementară bugetelor de trade marketing care, în mod tradițional, sunt consumate de brandurile de FMCG în rețelele de retail.

Marja foarte mare de profit este partea cea mai importantă a acestui tip de venit nou pentru retailerul Profi și pentru orice alt retailer cu care parteneriem în România. Aceste profituri noi pot și vor fi folosite pentru a mări investițiile în îmbunătățirea experienței de client și a ofertei comerciale. Deci toată lumea câștigă: și retailerul, și brandul și consumatorii. Un mare avantaj într-un an greu pentru piața de consum din România.” a declarat Dan Marc, CEO și co-fondator al Footprints AI, startup-ul românesc de tehnologie ce dezvoltă și comercializează una dintre cele mai avansate platforme de retail media din lume.

Profi și Footprints AI au lansat noile oferte comerciale și pachete disponibile pentru clienți care au în spate un model de preț flexibil, pe baza de rezultate și cu raportare în timp real pentru toate canalele de retail media utilizate de campanii.

Opțiunile personalizate și flexibile, care pornesc de la bugete de până în 10,000 de euro, au fost proiectate pentru a maximiza accesul tuturor brandurilor la retail media omnichannel.

“Pentru branduri, oferta noastra de retail media înseamnă o măsurare și un control fără precedent al eficienței campaniilor publicitare. Brandurile pot avea acces direct la consumatori pe baza comportamentului de consum și pot targeta campaniile pe tot parcursul deciziei de cumpăre, cu focus pe momentul achiziției. Iar cele care sunt prezente pe rafturile noastre îșsi pot monitoriza direct rezultatul în vânzări, permițându-le să-si optimizeze strategiile și bugetele. Deschiderea acestui canal reprezintă, pentru brandurile care nu se află în mod tradițional în retail, un element de inovație și o asociere “out of the box” în mintea consumatorului prin contextul în care este targetat.

Pentru clienții Profi, campaniile de omnichannel retail media oferă o experiență mai personalizată și mai relevantă, furnizând recomandări de produse și oferte exclusive, adaptate preferințelor și comportamentului de cumpărare al fiecărui segment de consumator.” a declarat Valentin Cristescu, Marketing Manager, Profi România

În plus, rețeaua de retail media pregătește lansarea unei platforme disponibile public care să afișeze dinamic o imagine clară, generalizată, a audienței rețelei Profi și a insight-urilor de cumpărare, oferind astfel brandurilor o înțelegere profundă a comportamentului consumatorilor și a tendințelor de piață pe care pot acționa cu campanii de retail media gestionate și plătite direct prin platforma software pusă la dispoziție.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*