OPPO anunță prima lansare din România prin Instagram Stories

OPPO anunță prima lansare din România prin Instagram Stories.

OPPO anunță lansarea în România a noii serii Reno5, prilej cu care brandul face în premieră o lansare de produs prin Instagram Stories.

Astfel, astăzi, timp de 5 ore, un maraton de stories va putea fi urmărit pe contul de Instagram @oppomobilero, iar toate aceste stories fac parte dintr-un clip video experiment, care va fi prezentat la 5 PM.

Clipul experiment a fost filmat integral cu smartphone-urile OPPO Reno5 5G și reprezintă o incursiune în lumea unor tineri artiști, care încearcă să își spună povestea zi de zi prin intermediul rețelelor de socializare și care au fost intervievați de cunoscutul actor Mihai Bendeac.

Tinerii artiști, care fac parte din campania de lansare locală a seriei Reno5 „Film your story”, și a căror poveste a fost redată prin intermediul Instagram Stories, sunt Daniel Rădulescu – sculptor, Andrei Morariu și Bogdan Costea – fondatorii brandului de accesorii Optimef, Marius Fierașcu – fashion designer, Mihai Zgondoiu – artist/curator și Diana Iulia Roman – actriță, aceștia fiind apreciați atât pentru talentul și munca depuse, cât și pentru conținutul creativ pe care îl postează constant în rețelele de socializare.

„Smartphone-urile OPPO sunt deja asociate de consumatorii locali cu performanțele video, iar după succesul seriei Reno4, lansată prin intermediul primului videoclip muzical filmat integral cu smartphone-uri 5G, era normal să ne surprindem publicul încă o dată, printr-o provocare și mai ambițioasă. Instagram Stories are o popularitate în creștere, iar realizarea unei lansări direct pe Instagram este o demonstrație de curaj și de încredere în tehnologiile inovatoare integrate în modelele seriei Reno5.” a declarat Alexandra Răuț, Head of Marketing Green Leaves Technical Distribuitor Exclusiv Autorizat OPPO în România.

Clipul experiment a fost filmat direct în formatul Instagram Story de către echipa de producție WorkHorse coordonată de tânărul regizor Matei Mocanu, care s-a lăsat inspirat de funcțiile video integrate în OPPO Reno5 5G, precum Ultra Steady Video 3.0 sau AI Highlight Video.

„Cinematografia din momentul de față, la fel ca și alte domenii artistice, nu mai este caracterizată doar de genurile clasice ci se inspiră din viața comunităților online. Stories-urile sunt modalitatea preferată de exprimare a tinerilor de pretutindeni, astfel că, atunci când am primit provocarea de a regiza un clip care să urmeze regulile de compoziție a unei povești moderne, mi-am dat seama că potențialul creativ al unui asemenea experiment depășește cu mult provocările de a filma și monta într-o manieră neconvențională. Bineînțeles, aliatul nostru de nădejde a fost un smartphone care impresionează la capitolul performanțe video, și anume OPPO Reno5 5G, care ne-a surprins și ne-a lăsat să experimentăm cadre și abordări diferite.” a declarat Matei Mocanu, regizor din noua generație.

Seria Reno5

Noul model OPPO Reno5 5G dispune de mai multe funcții video care îl transformă în aliatul de nădejde al creatorilor de conținut video, precum AI Highlight Video, Dual-View Video sau Ultra Steady Video 3.0. OPPO Reno5 5G a adoptat în premieră AI Highlight Video, care utilizează detecția inteligentă a luminii, combinând algoritmii avansați Ultra Night Video și Live HDR, pentru a îmbunătăți semnificativ calitățile video ale smartphone-ului în condiții de lumină scăzută și scene filmate contre-jour.

Mai mult, aceasta este prima funcție din industrie care reușește să detecteze automat lumina și să îmbunătățească calitățile video în consecință, prin aplicarea algoritmilor de top OPPO Ultra Night Video și Live HDR.

În ceea ce privește noua funcție Dual-View Video, aceasta permite filmarea simultană cu camera principală si cea frontală, oferind o perspectivă dublă a imaginilor filmate – perfectă pentru creatorii de conținut care își doresc să filmeze ambele cadre și să fie parte din acțiune pe parcursul acestora.

De asemenea, Reno5 5G încorporează funcțiile video iconice, precum OPPO Ultra Steady Video 3.0 – tehnologia exclusivă de stabilizare care permite utilizatorilor să realizeze videoclipuri stabile, de înaltă calitate.

În ceea ce privește designul, OPPO Reno5 5G atrage și la acest capitol datorită finisajelor premium, a ecranului AMOLED cu o rată de refresh de 90Hz și margini edge-to-edge, precum și a dimensiunilor ultra slim – telefonul are o greutate de 172g și doar 7,9 mm grosime. Senzorul de amprentă este integrat sub display ceea ce ofera o deblocare instantă, păstrând în același timp securitatea datelor.

Iar, când vine vorba despre baterie și încărcare, OPPO Reno 5 impresionează datorită bateriei de 4300 mAh  și a tehnologiei de încărcare rapide SuperVOOC 2.0 de 65W, care permite telefonului să se încarce de la 0 la 100% în 35 minute.

OPPO Reno5 Lite

OPPO Reno5 Lite este un smartphone extrem de competitiv care oferă multiple opțiuni pentru a crea, fiind succesorul popularului model OPPO Reno4 Lite. Reno5 Lite este echipat cu tehnologie de încărcare rapidă VOOC 4.0 de 30W și o baterie de 4310mAh. Astfel, cu o încărcare de doar 5 minute, utilizatorii pot urmări aproximativ 3 ore de conținut pe Youtube.

Ambele modele OPPO vor fi disponibile la partenerii autorizați ai brandului pe plan local din 10 aprilie, în variantele de culoare Starry Black și Astral Blue, pentru OPPO Reno5 5G, și Fluid Black și Fantastic Purple, pentru OPPO Reno5 Lite.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*