MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cei care merg în Italia. Cod portocaliu în regiunea Campania

Ploaie. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană că Departamentul de Protecție Civilă din Regiunea Campania a emis un cod portocaliu, valabil până luni, 6 noiembrie 2023, orele 22:00. Codul a fost emis în special pentru zonele Alto Sele și Tusciano, Alto Ciliento, Tanagro și Basso Ciliento.

Sunt prognozate ploi în averse moderate sau furtuni de intensitate puternică. Vântul va sufla cu putere, iar marea va fi agitată, mai ales de-a lungul coastelor Piana Campana, Napoli, Insulele și coasta municipiilor din zona vezuviană.

Alerta portocalie pe întreg teritoriul regional este legată de precipitațiile care ar putea declanșa instabilitatea versanților, alunecări superficiale de teren din cauza eroziunii solului, cu posibile inundații ale spațiilor subterane și a celor situate la parterul clădirilor.

În anumite zone din Regiunile Umbria și Abruzzo a fost instituit cod galben de ploi și vânt.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

  • Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
  • Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
  • Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
  • Consulatul General al României la Trieste:  +39 340.882.1688
  • Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
  • Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137
  • Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*