KRUK raportează creșterea cu 15% a valorii portofoliilor deținute în România la finalul anului 2023, până la 335 milioane euro

Cosmina Marinescu. FOTO KRUK

Grupul KRUK, cea mai mare companie de management al datoriilor din Europa Centrală și de Est, cu operațiuni în șapte țări, a raportat pentru 2023 portofolii în valoare totală de circa 335 milioane euro, în creștere cu 15% față anul 2022. Clienții KRUK au plătit datorii în valoare de aproape 150 milioane de euro în 2023, cu 7% mai mult decât anul precedent. Compania KRUK SA este listată la Bursa din Varșovia și are, în acest moment, o capitalizare bursieră de aproape două miliarde euro.

Datele companiei arată că portofoliile de credite neperformante din bilanțurile băncilor din România reprezintă circa 3,3 miliarde euro, păstrând tendința de scădere din ultimii șase ani.

În România, s-au vândut în 2023 portofolii de datorii negarantate  retail și corporate în valoare de 1,6 miliarde euro, potrivit estimărilor companiei. Valoarea nominală a portofoliilor intrate în gestionarea KRUK România pe parcursul anului 2023 s-a ridicat la aproape 78 milioane euro, ceea ce reprezintă 11% din totalul investițiilor Grupului, în timp ce datoriile plătite de clienții KRUK din România  au o pondere de 21% în suma totală la nivel de Grup. Cota de piață a companiei, din punct de vedere al investițiilor în portofolii de creanțe negarantate în România este estimată la 63%.

 „Performanța companiei a fost susținută în mod semnificativ de transformarea digitală. Preocuparea noastră principală a fost mutarea clientului în online, ca să aibă libertatea gestionării propriilor datorii și control asupra plăților efectuate. În paralel, am automatizat procese de business, pentru creșterea eficienței operaționale, ceea ce ne-a asigurat un avantaj competitiv important. Pentru cei peste două milioane de clienți, KRUK este astăzi un instrument digital de management al datoriei. În total, am investit aproximativ 400.000 euro în digitalizare anul trecut și ne propunem să creștem valoarea cu peste 40% în 2024”, a declarat Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.

Investițiile companiei în instrumentele digitale de plată au asigurat creșterea volumului de plăți voluntare integrale și, astfel, a gradului de responsabilizare a românilor în ceea ce privește asumarea datoriilor. În 2023, clienții KRUK au efectuat cu 66% mai multe plăți online față de anul precedent, iar valoarea acestora a crescut cu aproximativ 70%. Numărul conturilor eKRUK noi înregistrate în 2023 a urcat cu aproape 60% față de 2022 și s-au semnat cu 75% mai multe angajamentele de plată în platforma companiei.

În următorii doi ani, investițiile companiei urmăresc creșterea incluziunii digitale și financiare cu ajutorul programelor de training și a proiectelor de responsabilitate socială.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*