Studiu: Peste 65% dintre managerii români sunt îngrijorați de riscurile asociate cu Inteligența Artificială 

Inteligență artificială. FOTO Pixabay.com

Companiile din România consideră că Inteligența Artificială și Învățarea Automată sunt tehnologiile emergente care vor schimba cel mai mult piața și strategiile de afaceri în următorii ani, arată Studiul asupra transformării digitale comandat de High-Tech Systems & Software (htss), companie de dezvoltare software cu peste 1.000 de clienți în 15 țări.

Chiar dacă Inteligența Artificială este considerată una dintre tehnologiile cu potențial disruptiv asupra mediului de business, aceasta generează o serie de preocupări importante în interiorul companiilor.

„De-a lungul istoriei, nenumărate descoperiri științifice au avut un rol transformator la nivel economic, politic și cultural. Energia electrică și internetul sunt doar două exemple de tehnologii care au reimaginat modul în care trăim și lucrăm dar care, la început, au fost privite cu scepticism.  

Noi, la htss, credem cu tărie că Inteligența Artificială și Învățarea Automată sunt tehnologii care vor contura o nouă realitate economică iar mediul de business trebuie să fie pregătit pentru această schimbare. Ne dorim să vedem un procent cât mai mare de companii românești în categoriile „early adopters” și „early majority”, care să captureze oportunitățile generaționale care vor exista în anii următori. Pentru ca acest lucru să fie posibil, ne-am dorit să aflăm care sunt temerile managerilor români cu privire la aceste tehnologii și să le propunem modalități sigure prin care acestea să fie înțelese, testate și mai apoi implementate la scară largă în procesele de business”, afirmă Simona Pavelescu, CEO htss.

Care sunt temerile companiilor din România cu privire la Inteligența Artificială?

Astfel, 71% dintre managerii români participanți la studiu sunt îngrijorați că adoptarea de soluții cu Inteligență Artificială ar putea expune companiile la breșe de securitate și conformitate cu privire la protecția datelor. În același timp, 69% dintre manageri sunt preocupați de impactul pe care Inteligența Artificială îl va avea asupra forței de muncă, în vreme ce 67% consideră că adoptarea soluțiilor cu I.A. pot genera provocări tehnice legate de integrare și scalabilitate.

„În urma analizării rezultatelor Studiului asupra transformării digitale, am demarat un program de consultanță dedicat managerilor de companii medii și mari din Sănătate și Pharma, Retail și Comerț, Energie și Utilități, Producție și Industrie, Transport și Logistică, pentru  auditarea și combaterea temerilor identificate. Practic, fiecare manager care își dorește să implementeze procese de transformare digitală în compania sa poate apela la serviciile de consultanță oferite de specialiștii htss, pentru a se asigura că aceste schimbări generează efectul așteptat”, adaugă Simona Pavelescu.  

Aspecte negative asociate cu utilizarea mediului cloud

În ceea ce privește preocupările managerilor români asociate cu utilizarea mediului cloud, 72% dintre aceștia se tem de pierderea controlului asupra datelor proprii, în vreme ce 71% sunt preocupați în măsură mare și foarte mare de posibilele breșe de securitate, de fiabilitatea serviciilor și de timpii de nefuncționare care pot duce la afectarea continuității proceselor de business.

De ce investesc managerii români în procese de transformare digitală?

În 2024, creșterea vânzărilor reprezintă principalul motiv pentru care companiile din România au planificat investiții în procese de transformare digitală (82%). De asemenea,  în topul factorilor motivaționali se mai numără eficiența sporită a proceselor de producție (80%), creșterea calității produselor/serviciilor (80%) și dezvoltarea colaborării între diferitele departamente (80%).

Pe de altă parte, managerii români consideră că principalele dezavantaje ale proceselor de transformare digitală sunt costurile inițiale și de mentenanță (47%), posibilele perioade de nefuncționare a sistemelor digitale (42%), reticența angajaților față de adoptarea noilor tehnologii (39%) și pierderea datelor sau a securității informațiilor (39%).

Principalele arii de activitate digitalizate de companii

Gestionarea relației cu clienții prin intermediul platformelor digitale reprezintă principala arie de activitate pentru care companiile au investit deja în procese de transformare digitală (40%), urmată de gestionarea stocurilor și procesul de vânzare (37%) și întocmirea și stocarea documentelor în cloud.

În ceea ce privește cele mai de succes inițiative de transformare digitală realizate de companii, 84% dintre managerii intervievați afirmă că sunt mulțumiți de investițiile în întocmirea și stocarea documentelor în cloud, în timp de 83% dintre respondenți declară că investițiile în utilizarea I.A. în analiza datelor de piață și predictivă, precum și cele în dezvoltarea de market place-uri și vânzarea en-gross au produs efectele așteptate.

Studiul asupra transformării digitale a fost realizat de Reveal Marketing Research, la comanda High-Tech Systems & Software. Studiul a fost realizat atât prin metode calitative cât și cantitative, în urma a 15 interviuri în profunzime și a 605 interviuri CAWI + CATI. Eșantionul, reprezentativ la nivel național, a fost compus din manageri de companii medii și mari, cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, din industrii precum Sănătate și Pharma, Retail și Comerț, Energie și Utilități, Producție și Industrie, Transport și Logistică.

Despre High-Tech Systems & Software

htss este o companie ICT specializată în furnizarea de soluții software de business. Înființată în 2012, htss și-a dezvoltat rapid portofoliul de clienți datorită preocupării pentru inovare, suport rapid și de calitate. Astăzi, portofoliul companiei numără peste 1000 de clienți din 15 țări, printre cele mai căutate soluții proprii fiind  wisepharm – soluție software pentru farmacii și lanțuri de farmacii; omnimedica – solutie software pentru clinici si spitale; shiftin – software de planificare automată a turelor de lucru sau mindclass – platformă de e-learning.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*