Piaţa de experiențe și activități câştigă tot mai mult teren în detrimentul vacanţelor clasice. Străinii cheltuie de 6 ori mai mult decât românii

FOTO 2 value

După 2 ani de restricţii piaţa de experienţe şi activităţi, atât în timpul liber, cât şi în vacanţă, a crescut simţitor, inclusiv în România. Numărul comenzilor în zona de experienţe dedicate zonei corporate, în ţara noastră, s-a dublat faţă de anul trecut, valoarea medie a unei astfel de comenzi depăşind pragul de 2.000 de euro. Cei mai mulţi turişti de acest fel vin însă de peste hotare: Polonia, Italia, Germania, Bulgaria şi Ungaria şi caută, în general, fie experienţe care să le crească nivelul de adrenalină, fie activităţi personalizate.

„Turiștii români pot avea mai des probleme decât cei străini din pricina veniturilor mai mici, dar, la rândul lor, turiștii străini pot evita anume zone din România din cauza lipsei unei infrastructuri potrivite. În final, autenticitatea primează, iar acest atu contribuie de multe ori la decizia de a vizita țara noastră. Experiențele și activitățile vin în completarea roadmap-ului clienților pentru ca șederea lor să devină memorabilă. Nefiind nevoi zilnice, astfel de activități nu sunt afectate de situația economică la nivel global, iar clienții pe care îi avem alocă periodic diverse sume de bani pentru a experimenta noi activități și emoții”, afirmă Elena Luiza Oprea, fondatoarea Meetlocals.

În timp ce turiștii români alocă în medie pe lună 200-300 de lei pentru activități și experiențe, turiștii străini cheltuie în medie 370 de euro lunar. Un studiu realizat de Eventbrite arată însă că lucrurile iau amploare de la an la an, în întreaga lume. Numai în Statele Unite se cheltuie anual 1,3 miliarde de dolari în acest sector. Piața de călătorii și experiențe personalizate a fost evaluată în 2020 la 91 de miliarde de dolari și se estimează că va creşte anual cu o rată de aproape 18% până în 2030 şi va ajunge astfel la nivelul de 447 de miliarde de dolari.

În România sunt aproape 6.000 de amplasamente care pot găzdui peste 30.000.000 de turiști. Numărul de sosiri în structurile de primire turistică a depășit patru milioane în acest an, iar 630.000 sunt turiști străini. Doar în Constanţa, de exemplu, numărul de turiști din acest an a fost de peste 200.000, în timp ce Bucureștiul a fost vizitat de peste două milioane de turiști.

„Turiștii începeau să caute experiențe pe litoral, prin centrul orașului sau pur și simplu voiau activități ce generau adrenalina, precum săritul cu parapanta. Ceea ce mi-am dorit încă de la început a fost să ieșim în față cu această platformă și să ne diferențiem de agențiile de turism clasice sau site-urile de informare, transmiţând o invitaţie la întâlnirea cu locuri, oameni şi evenimente, dincolo de banalitatea traseelor obișnuite.”, spune Elena Luiza Oprea, fondatoarea meetlocals.ro

Compania are încheiate parteneriate cu programe de rezervări de renume la nivel național și a dezvoltat propria platformă care permite unui partener revânzător să evite accesarea a zeci de site-uri și să selecteze astfel experienţele potrivite clientului final, pe loc. Furnizorii sau revânzătorii de produse sunt selectaţi pe baza unicității lor, review-urilor și a calității interacțiunilor acestora cu clienții deja existenți, iar fondatoarea companiei are în plan dezvoltarea unei aplicații care să ofere o conectivitate mai ușoară cu furnizorii și clienții și o viitoare extindere la nivel internațional.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*