FOTO Prima zi de Untold a intrat în istorie. Peste 95.000 de fani s-au bucurat de magia festivalului

Festivalul Untold. FOTO Untold

Peste 95.000 de fani veniți din toată lumea, cei mai cunoscuți artiști, DJ de top, personaje fantastice deprinse dintr-o lume magică, acrobați internaționali, animatori, dansatori au celebrat împreună prima zi a festivalului UNTOLD. Seara de joi a fost cu adevărat magică și pentru fani, dar și pentru artiștii ajunși la cele opt scene ale festivalului UNTOLD.

Unul dintre cele mai așteptate momente de pe mainstage a fost show-ul live al artistei din Statele Unite, Bebe Rexha, una dintre premierele oferite de creatorii UNTOLD fanilor festivalului. Nominalizată de trei ori la premiile Grammy, apreciată pentru vocea sa puternică și originalitatea în materie de muzică, Bebe Rexha le-a mulțumit fanilor pentru modul în care a fost primită pe Cluj-Arena. „Sunt atât de departe de casa mea, dar să fiu aici, acum, este o bucurie. Vă iubesc și sunt atât de fericită să fim împreună!”

Cu un show live în care a inclus cele mai cunoscute piese, ,,I Got You”, ,,Say My Name”, ,,Meant To Be” sau ,,In The Name Of Love”, dar și producții incluse în cel mai nou album intitulat „BeBe”, artista de origine americană a prezentat, în exclusivitate pentru fanii festivalului UNTOLD, o piesă nouă. ,,One In A Million” este cea mai nouă colaborare dintre Bebe Rexha și David Guetta, headliner al celei de-a 8-a ediții a festivalului UNTOLD. Piesa a fost lansată oficial, astăzi, 4 august.

Bebe a avut o interacțiune incredibilă cu fanii, cărora le-a lansat o provocare, un concurs de twerk. Artista a ales doi fani din public, pe care i-a invitat pe mainstage pentru a dansa împreună pe succesul ,,Hey Mama”. Toți cei prezenți pe Cluj-Arena și-au încurajat favoriții. Euforia fanilor a fost copleșitoare, iar aplauzele au răsunat cu putere, însoțite de strigăte de bucurie, iar concursul de dans s-a încheiat cu victoria lui Alex din Timișoara.

Ceremonia oficială de deschidere a oferit fanilor, un show special al DJ-ului care ocupă locul 4 în Top 100 DJ Mag, Alok. ,,DJ-ii sunt ultima atracție a festivalului UNTOLD, cea mai mare atracție sunt fanii.”, a declarat brazilianul. Cu un set live plin de energie, Alok a dus distracția de festival la un alt nivel.

Pe parcursul primei zile, cele opt scene au vibrat de energie și bucurie, fiecare artist a contribuit la magia festivalului. ,,UNTOLD face lumea să se învârtă, să simtă, te atrage ca un magnet. Dacă nu aș veni la UNTOLD într-un an, asta mi-ar frânge inima!”, a declarat fanilor creatorul „Cake Me!”, Steve Aoki.

DJ-ul și producătorul american a făcut o surpriză extraordinară fanilor UNTOLD, a inclus în set-ul live o piesă românească, „Andrii Popa”. A fost bucurie totală! DJ-ul care ocupă locul 7 în Top 100 DJ Mag a aruncat torturile, dar a lansat și o producție în premieră la UNTOLD, „Won’t Forget This Time”, o colaborare cu John Martin și KAAZE.

Topic a ajuns pentru prima dată pe Cluj-Arena și s-a declarat îndrăgostit de festivalul UNTOLD. DJ-ul german a fost uimit să vadă entuziasmul fanilor, în momentul în care sunt deschise porțile festivalului. ,,Este pentru prima dată în cariera mea când am văzut atât de multă pasiune și bucurie. Oamenii aleargă spre mainstage, publicul din România este unic, ce se întâmplă aici e unic!”

Prima zi a festivalului UNTOLD s-a încheiat pe Cluj-Arena, la răsărit, alături de KSHMR. Experiența UNTOLD a fost completată în mainstage de Partydul Kiss FM și Irina Rimes.

Artiștii de la Galaxy, Alchemy, Daydreaming, Fortune, Time, Tram și Retro au adunat zeci de mii de fani în prima zi de UNTOLD

Scena Alchemy a fost creată special pentru fanii genurilor rap, trap, breakbeat sau dubstep. Borgore, Spike, Grasu XXL x Guess Who, Specii, DOC, YNY Seba, Petre Ștefan și Berechet au activat una dintre cele mai iubite scene din festival.

UNTOLD oferă la fiecare ediție diversitate în stilurile muzicale, cultura underground techno are scena ei în festival. În prima zi a experienței UNTOLD la scena Galaxy au ajuns: Boris Brejcha, Amelie Lens, Amber Broos, Ann Clue, Kasia, Sara Bluma, Nusha.

În această seară mainstage-ul UNTOLD va oferi cel mai așteptat show live al ediției de anul acesta cu trupa Imagine Dragons.

Artistul american Justin Jesso, urmat de Delia, Olly Murs, Salvatore Ganacci, Alesso și germanul Tujamo sunt numele care vor entuziasma fanii de pe Cluj-Arena.

Accesul în festival se face începând cu ora 16:00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*