Evolor, investiție strategică de 3 milioane de euro pentru achiziția și tehnologizarea fabricii Chempro, în cel de-al treizecilea an pe piața de lacuri și vopsele

Vopsele și lacuri. FOTO NNWW

Evolor, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de producție de vopsele si lacuri, anunță finalizarea achiziției pentru fosta fabrică de vopsele Chempro și investiții în tehnologizare, proiectul având o valoare totală de 3 mil EUR. Proiectul de investiții face parte din planul strategic de dezvoltare, compania marcând anul acesta 30 ani de activitate.

Prin achiziția fabricii Chempro, localizată pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, Evolor va moderniza și va operaționaliza un spațiu de 3776 metri pătrați, pentru a găzdui noi capacitați de producție, logistice și administrative. Astfel, Evolor își consolidează poziția în regiune, jucând un rol activ în revitalizarea regiunii Vâlcea, în trecut un reper pentru progresul industrial din România.

La nivel național, compania Evolor ocupă locul 7 în topul producătorilor de lacuri, vopsele, adezivi și mortare, după volumul de business. În primul semestru al acestui an, Evolor a înregistrat o cifră de afaceri de 49 mil lei, în creștere cu 32,5% față de perioada similară din 2022. EBITDA a atins o valoare de 8,3 milioane RON, iar marja EBITDA s-a situat la 16,8% din cifra de afaceri, conform raportului pentru S1 2023.

“Anul 2023 este un moment de referință pentru Evolor, o dovadă că suntem în direcția corectă, parte dintr-o structură solidă, care ne oferă capabilitățile necesare pentru dezvoltarea acestui brand 100% românesc și transformarea sa într-un campion industrial regional. Pentru atingerea obiectivelor, am realizat o nouă investiție strategică de 3 milioane EUR în zona Vâlcea, achizitionând și modernizând fosta fabrică Chempro pentru a spori capacitățile de producție și cele logistice. Continuăm astfel dezvoltarea accelerată și realizarea de investiții strategice, care să genereze valoare pentru business și comunitate și în următorii 30 de ani.” declară Bogdan Pîrvu, CEO Evolor.

Parte din portofoliul holdingului ROCA Industry din decembrie 2021, Evolor estimează o creștere de 53% a cifrei de afaceri din momentul preluării și rezultatele din 2023. Cifra de afaceri aferentă anului preluării, 2021, este de 64 mil. RON, iar până la finalul lui 2023, EVOLOR țintește un volum de business de 98 mil. RON.

O creștere de aproape 30% se înregistrează și la nivelul forței de muncă, compania având în prezent 145 de angajați, față de 112 în momentul preluării de către holding.

Produsele Evolor sunt comercializate la nivel național, fiind disponibile în marile lanțuri de magazine de tipul „Do it yourself” (DIY), precum Dedeman, Leroy Merlin și Brico Depot, dar și în magazine tradiționale, printr-o rețea de distribuitori locali specializați. Anul 2023 marchează și startul activităților de export, produsele ajungând pe piețele din Republica Moldova și Israel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*