Fashion House Outlet Centre Militari adaugă două noi branduri celebre: United Colors of Benetton și Liu Jo

Fashion House Outlet Centre Militari adaugă două noi branduri celebre: United Colors of Benetton și Liu Jo

Fashion House Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din sectorul de outleturi la nivel european, anunță că încă două branduri celebre s-au alăturat Fashion House Outlet Centre Militari. Mărcile italiene United Colors of Benetton și Liu Jo au deschis magazine, pe o suprafață totală de peste 500 de metri pătrați. Cele două branduri vor oferi clienților reduceri zilnice de până la 70%, pe tot parcursul anului.

United Colors of Benetton și Liu Jo, alături de brandurile Guess, Diesel, Decimas, Union Brands, Smyk, Numero Uno, Dika și Kigili, completează noua galerie de 2.600 de metri pătrați, inaugurată în noiembrie anul trecut, în urma unei investiții a Grupului, de 350.000 euro.

“Suntem onorați să adăugăm în portofoliul nostru aceste branduri apreciate pe plan mondial și să devenim un partener de încredere pentru amândouă, ca urmare a intrării în familia Fashion House. Aceste deschideri reconfirmă strategia multor branduri internaționale de a alege  conceptul de outlet, pentru a-și optimiza și extinde rețelele de distribuție, mai ales acum când piața locală de retail trece printr-o perioadă plină de provocări”, a declarat Cornelia Nicolae, director operațiuni de retail al Grupului Fashion House în România.

Spațiul total disponibil în Fashion House Outlet Centre Militari depășește 14.000 de metri pătrați, având aproximativ 60 de magazine, cu branduri internaționale și locale. În ultimii 12 ani, centrul outlet și-a extins constant portofoliul de branduri, oferind cumpărătorilor români produse de calitate, cu reduceri zilnice de până la 70%, pe tot parcursul anului. Gama variată de produse cuprinde îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, bijuterii, dar și decorațiuni pentru casă.

Printre brandurile prezente în Fashion House Outlet Centre Militari se numără: adidas, Puma, Sizeer, Otter, Diesel, US Polo, Under Armour, English Home, Levi`s, Lee Cooper-TimeOut-KVL, Factory Outlet, Colin`s, Marc O`Polo, Guess, Desigual, Cacharel, Triumph și Tom Tailor.

Grupul lucrează, de asemenea, la deschiderea unui al doilea centru outlet în București – Fashion House Pallady, amplasat la ieșirea pe autostrada A2. Noul outlet va găzdui peste 60 de magazine, o zonă de joacă pentru copii, restaurante și aproximativ 300 de locuri de parcare, pe care vizitatorii le vor putea folosi gratuit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*