EVERGENT Investments, cea mai performantă companie de investiții financiare în ultimii 10 ani, își schimbă simbolul bursier din SIF2 în EVER

EVERGENT Investments, cea mai performantă companie de investiții financiare în ultimii 10 ani,

EVERGENT Investments, compania de investiții recunoscută pentru cea mai mare valoare de piață și pentru cel mai bun randament oferit acționarilor săi, își modifică simbolul bursier din SIF2 în EVER, începând cu 29 martie 2021.

Schimbarea simbolului de tranzacționare în EVER este parte a procesului de rebranding al companiei susținut de acționari pentru a reflecta un nou avânt în dezvoltare, potrivit noului cadru legislativ al Fondurilor de Investiții Alternative.

“Îmi face o deosebită plăcere să particip la acest eveniment organizat de Bursa de Valori București. Suntem astăzi prezenți la un eveniment corporativ festiv de rebranduire a unui emitent important: SIF Moldova devine EVERGENT Investments. Simbolul bursier ales de dumneavoastră este inspirat, EVER, și vă doresc să îndepliniți mereu așteptările investitorilor.  Practic SIF Moldova devine prima societate de investiții financiare care optează să pornească pe un alt drum comercial. Consider că această nouă propunere se pliază în mod natural pe eforturile dumneavoastră permanente de a face portofoliul din ce în ce mai lichid și mai atractiv pentru investitori. Drumul SIF nu a fost unul facil, SIF Moldova fiind înființat în baza Legii 133 în anul 1996. A fost admis la tranzacționare în 1999, a urmat o perioadă de așezare și de conformare cu statutul de emitent și OPC pentru ca în baza Legii 74 să devină AFIA. Astăzi acest parcurs legislativ este dublat de unul comercial, nașterea EVERGENT Investments SA. Vă felicit pentru această inițiativă și vă doresc să continuați să generați valoare pe termen lung investitorilor pe baza unui set de valori corporative solide. Dragi colegi de la EVERGENT Investments vă doresc spor la tranzacționare.” a declarat Gabriel Grădinescu, Vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

“Administrarea activelor EVERGENT Investments este o misiune pe termen lung din partea acționarilor noștri și avem resursele necesare pentru a crea și mai multă valoare economică și socială. Avem o poziție financiară puternică și o foarte bună guvernanță corporativă cu procese investiționale și de risc rafinate. Suntem pregătiți, exprimentați și responsabili, avem o cultură organizațională bazată pe oameni cu valori solide pentru performanțe pe termen lung.” a declarat Claudiu Doroș, Directorul General al EVERGENT Investments.

”EVERGENT Investments este una dintre primele companii listate la Bursa de Valori București și, totodată, una dintre cele mai importante. De asemenea, este unul dintre investitorii instituționali și partenerii Bursei de Valori București împreună cu care lucrăm pentru dezvoltarea pieței de capital. Putem spune că atât EVERGENT Investments, cât și Bursa de Valori București sunt două companii mature, cu o strategie clară și care deja produce rezultate pentru investitori și pentru întreaga piață de capital”, a afirmat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

”Rebrandingul este un pas firesc în viața oricărei companii, pentru că identitatea vizuală reflectă noul nivel la care o companie ajunge, dinamismul și inovația. Cu o experiență de 30 de ani în lumea investițiilor, EVERGENT Investments este unul dintre investitorii instituționali activi atât pe piața de capital, cât și direct în economie, iar acest dinamism este reflectat și în evoluția prețului acțiunilor, care începând de astăzi se tranzacționează sub simbolul bursier EVER”, a spus Adrian Tănase, Directorul general al Bursei de Valori București.

La finalul ședinței bursiere de miercuri, 24 martie, EVERGENT Investments avea o capitalizare bursieră de 1,4 miliarde lei (aproape 290 milioane euro). Acțiunile companiei au fost suspendate de la tranzacționare în ședințele bursiere de joi și vineri (25 și 26 martie), pentru schimbarea simbolului bursier din SIF2 în EVER, iar luni, 29 martie, au fost realizate primele tranzacții cu simbolul EVER. Simbolul SIF2 a fost delistat, dar datele de tip istoric de tranzacționare se vor menține pe acest simbol, pe pagina de web a Bursei de Valori București.

În ultimii 10 ani, compania a generat pentru acționari o rată medie de apreciere a valorii investiției de 13,2% anual, compusă din dividende încasate și creștere de active.

Cu un obiectiv declarat de a fi lider pe piața de capital, EVERGENT Investments are o strategie bine articulată pe termen lung și vizează creșterea investițiilor de tip private equity până la 25-30% din valoarea activelor sale și un management activ al portofoliului listat pentru creșterea randamentului acestuia.

Performanța EVERGENT Investments se observă și din perspectiva evoluției prețului acțiunilor EVER (SIF2), în comparație cu indicii calculați de BVB. În ultimii 5 ani (YTD), prețul EVER (SIF2) a evoluat cu 27,92% peste indicele de referință al pieței locale de capital BET, de asemenea a avut o creștere cu 19,37% peste indicele sectorial BET-FI.

Conducerea companiei are obiectivul de a repeta performanța și a continua să lucreze pentru aprecierea valorii EVER, o acțiune care să nu lipsească din portofoliile investitorilor la Bursa de Valori București.

Conform situațiilor financiare publicate, EVERGENT Investments SA a încheiat anul 2020 cu o poziție financiară solidă. Rezultatul net de 56,08 milioane lei, format din profit net și câștig net reflectat în rezultatul reportat, este cu 44% mai mare decât cel bugetat. De asemenea, nivelul investițiilor, de 177 milioane lei, a depășit cu 68% nivelul bugetat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*