ELKO Romania anunță distribuția produselor R&M pe piața din România

ELKO începe să distribuie produsele R&M pe piața din România
ELKO începe să distribuie produsele R&M pe piața din România

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum, a încheiat un parteneriat cu Reichle & De-Massari AG, în urma căruia va începe să distribuie produsele R&M pe piața din România.

În domeniul rețelisticii ELKO Romania are deja experiență în ceea ce privește soluțiile de cablare și conectivitate, deține o rețea de parteneri care acoperă întreaga țară și înțelege foarte bine particularitățile acestui domeniu. Cu ajutorul soluțiilor R&M puse la dispoziția partenerilor ELKO, aceștia vor putea crea și administra sisteme mai performante, mai fiabile și cu costuri mai scăzute pe termen lung.

Prin introducerea soluțiilor R&M, ELKO Romania își propune nu numai o extindere a ofertei comerciale, ci și o readucere în prim-plan a importanței și a impactului pe care le au elementele pasive asupra bunei funcționări și performanțelor unui sistem complex. În acest scop, compania planifică o serie de sesiuni de training, realizate de reprezentanții R&M Romania, astfel încât avantajele competitive ale acestora să fie prezentate partenerilor locali. De asemenea, ELKO urmărește tendințele pieței și intenționează să se implice și mai mult pe piața de cablare structurată și să desfășoare mai multe activități în acest domeniu.

Mobilitatea și interconectarea sunt caracteristici definitorii ale societății moderne, favorizând o îmbunătățire a eficienței acesteia, prin alocarea rapidă a resurselor acolo unde sunt necesare. Un astfel de ecosistem presupune însă, printre altele, utilizarea de tehnologie avansată, modernă și implementarea unei infrastructuri de comunicații pe măsură. De aceea, alegerea unor soluții de cablare și conectivitate de calitate, performante și fiabile a devenit mai importantă ca niciodată, ceea ce determină modul în care diverse organizații comunică între ele sau servicii variate sunt combinate pentru a deservi mai bine anumite nevoi și cerințe. Prin urmare, disponibilitatea unor astfel de soluții la nivel local este vitală pentru a putea realiza și opera sisteme care să respecte necesitățile actuale și viitoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*