Cushman & Wakefield Echinox: Creștere de peste 60% a cererii de birouri; tranzacțiile de până la 1.000 metri pătrați de spații domină piața

Mădălina Cojocaru. FOTO Echinox

Piața de birouri din București a continuat să crească și în primul trimestru al acestui an din punct de vedere al cererii, atât în ceea ce privește volumul tranzacționat, cât și al nivelului mediu al unei tranzacții, în condițiile unei oferte noi extrem de limitate, arată datele companiei de consultanță imobiliare Cushman & Wakefield Echinox.

Astfel, în primele trei luni ale anului, companiile au închiriat 91.000 metri pătrați de spații de birouri în București, reprezentând o creștere cu 63% față de suprafața contractată în aceeași perioadă a anului trecut.

În total, în perioada analizată au fost parafate 55 de tranzacții, media unei tranzacții fiind de 1.657 metri pătrați, dublul mediei din T1 2023.

Cea mai mare pondere în numărul tranzacțiilor au reprezentat-o cele cu suprafețe de până la 1.000 metri pătrați, respectiv 65% din total, urmate de cele pentru 1.000 – 2.000 metri pătrați (16%). Un număr de 7 contracte au fost pentru birouri cu o arie de 2.000 – 5.000 metri pătrați, iar 3 pentru peste 5.000 metri pătrați.

Ponderea tranzacțiilor în funcție de suprafață

Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox: “După un an 2023 cu un nivel record din punct de vedere al suprafeței tranzacționate, datele din primul trimestru indică o stabilizare a cererii pe piața imobiliară. O preocupare majoră este reprezentată de numărul redus de proiecte noi programate pentru livrare în următoarele 24 de luni, care va limita oferta de spații de birouri de inalta calitate. În prezent, în București sunt în construcție doar trei proiecte, cu o suprafață totală de 88.400 de metri pătrați. Dintre acestea, proiectul AFI Loft, situat în zona de centru-vest a orașului, este cel mai aproape de finalizare, iar cel mai amplu este a doua fază a Timpuri Noi Square, cu 50.000 de metri pătrați, a cărei dezvoltare a început în primul trimestru al acestui an.”

Cererea nouă a avut o pondere de doar 38% în volumul total tranzacționat, în linie cu trendul înregistrat în ultimii 3 ani, având în vedere că marii chiriași preferă să-și consolideze operațiunile și să-și reînnoiască contractele existente. Rata de neocupare a scăzut ușor la 14,4%, de la 14,8% în trimestrul corespunzător din 2023 și de la 14,7% la finalul anului trecut. Pe fondul ofertei extrem de limitate de noi proiecte, este de așteptat ca rata de neocupare să continue să scadă în perioada următoare.

Companiile din domeniul BPO au fost cele mai active din punct de vedere al suprafeței tranzacționate, cu 36% din total, reprezentând integral renegocieri ale contractelor existente. Firmele de IT&C au generat aproape 21% din volumul total, atât prin reînnoirea contractelor existente, cât și prin cerere nouă.

În ceea ce privește, nivelul chiriilor, acestea au înregistrat o stagnare la începutul anului, nivelul maxim, înregistrat în zona CBD menținându-se la 22 euro/mp/lună.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*