Clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării 

Irina Pencea. FOTO Smart Point

Într-o perioadă în care abandonul școlar a atins cote alarmante, pe fondul provocărilor generate de pandemia COVID-19 și de sărăcie, clienții eMAG consideră că educația este cel mai important factor care poate contribui la progresul țării, iar părinții și profesorii au un rol central în privința educației copiilor, potrivit unui sondaj realizat în perioada 20-26 aprilie.

„În mediul rural, resursele sunt și mai limitate, iar sărăcia este un factor care frânează, de multe ori, potențialul multor copii. Majoritatea elevilor care vin la centrele after school ale Fundației Nouă ne pasă provin din grupuri sociale dezavantajate, iar părinții lor nu reușesc să le ofere sprijinul de care au nevoie, fiind preocupați de grija zilei de mâine. La centrele Nouă Ne Pasă copiii primesc o masă caldă și sunt implicați în diferite activități care au un ritm adaptat nevoilor lor, menite să îi ajute să recupereze materia și să le ofere motivația de care au nevoie pentru a continua școală,” a spus Tudor Vlad, Președinte Fundația Nouă ne pasă. 

„Clienții noștri sunt preocupați de direcția în care ne îndreptăm și de viitorul economic al țării și împărtășesc convingerea comună potrivit căreia educația este un factor esențial pentru progres. Ei sunt cei care susțin an de an programele de prevenire a abandonului școlar derulate de Fundația Nouă ne pasă și sunt alături de cei peste 640 de profesori din Clasa care nu se lasă, pe care îi susțin cu donații menite să ajute la înființarea de centre de educație remedială de tip after school. Vrem să le mulțumim pentru efortul lor constant și îi invităm alături de noi pe toți cei cărora le pasă,” a spus Irina Pencea, general manager eMAG România.    

Prin donațiile clienților eMAG, peste 4.300 de elevi au participat la peste 80.000 de ore de educație remedială în cei zece ani de existență ai programului Nouă ne pasă, într-unul dintre cele 90 de centre de tip after school. Aceste ore au fost susținute de 640 de profesori bine pregătiți, care au avut acces la resurse suplimentare pentru a le oferi elevilor sprijinul necesar, adaptat la ritmul lor de studiu. Toți elevii care au frecventat centrele after school în anul școlar 2022-2023 au promovat anul școlar și au avut mai puține absențe decât în anul anterior.

Elevii aflați în pericol de abandon școlar au în continuare nevoie de sprijin, iar toți cei care vor să le dea o mână de ajutor pot să contribuie cu o donație direct din aplicație, atunci când achiziționează un produs, sau din site, https://www.emag.ro/lps/nouanepasa, de unde pot afla mai multe informații despre Clasa care nu se lasă.

Clasa care nu se lasă face parte din platforma de sustenabilitate eMAG „Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată” și reprezintă și un omagiu adus profesorilor din programele de recuperare „Nouă ne pasă” dezvoltate de Fundația Nouă ne pasă, care îi învață pe copii că cea mai importantă lecție este aceea de a nu renunța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*