BCR susține IMM-urile din România și este partener FEI pentru garanții de portofoliu PNRR

Sediu BCR. FOTO BCR

Banca Comercială Română (BCR) este partener al Fondului European de Investiții (FEI) pentru implementarea garanțiilor de portofoliu din PNRR. Prin acest acord de garantare directă, BCR oferă IMM-urilor din România credite la costuri mai mici, printr-o dobândă redusă, cu cerințe de avans și colateral micșorate și cu o perioadă de rambursare mai mare. Finanțările sunt acordate pentru investiții verzi sau pentru capital de lucru și extinderea capacității de producție.

„Destinația acestei infuzii de capital este una sigură: investiții strategice în România, pentru România. Pentru că în centrul acestui parteneriat cu Fondul European de Investiții se află consolidarea și pregătirea mediului de afaceri pentru o nouă revoluție industrială, care transformă producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii. Este despre tranziția spre o economie verde și digitală, dar și despre alegeri financiare inteligente care ne plasează în vârful competitivității la nivel regional și european”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

„Ne bucurăm să fim partener FEI și astfel să extindem portofoliul de soluții pentru mediul de afaceri din România. Pentru că rolul nostru, la BCR, este să aducem valoare adăugată clienților noștri și să îi ajutăm să gândească și să implementeze proiecte transformaționale. Proiecte pentru viitorul afacerilor lor. De altfel, facem un apel constant la diversificarea surselor de finanțoare. Pentru că avem nevoie de și mai multă informare despre ce înseamnă reducerea riscului și cum pot fi stimulate investițiile de impact, printr-un mix de granturi, instrumente și garanții directe”, a declarat Oana Bâra, Coordonator Programe de Finanțare Banca Comercială Română.

Cele două noi tipuri de garanții adăugate în portofoliul BCR vor facilita accesul la finanțare pentru sustenabilitatea și competitivitatea IMM-urilor.

SME Sustenabilitate – finanțările verzi pentru IMM-uri și întreprinderi mici cu capitalizare medie, care este, în primul rând, despre diminuarea schimbărilor climatice care ne afectează pe fiecare dintre noi, dar care va avea efecte și mai pronunțate asupra copiilor și nepoților noștri. Este despre utilizarea energiei regenerabile, despre transport curat, despre tranziția către o economie circulară, care înseamnă reducerea deșeurilor, minimizarea risipei și maximizarea utilizării resurselor.

SME Competitivitate – este despre finanțările pentru capital de lucru și investiții pentru crearea premiselor de creștere și extindere a capacității de producție a IMM-urilor. Este despre companiile care înțeleg oportunitățile și provocările industriei 4.0. Despre companiile care au șanse reale să fie competitive economic și să crească nivelul de trai în comunitățile unde activează.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*