2015 boio.ro Awards

A mai trecut un an de tech-blogging si 2015 a adus o gramada de aplicatii si produse interesante. 2016 se anunta un an si mai tare din punctul asta de vedere.

2015 a fost anul in care, pe langa blogging, m-am apucat de podcast-uri. Nu de ascultat, pentru ca asta fac deja de ceva vreme, ci de facut, editat si produs podcasturi. Reteaua CityPodcast – prima retea de podcast-uri din Romania – a deschis drumuri noi si m-a tinut in priza cel putin in a doua jumatate a anului.

Din punct de vedere al produselor, aplicatiilor si serviciilor am inceput sa folosesc unele despre care nu credeam ca as fi avut nevoie sau ca ma vor tenta vreodata.

boio.ro Awards a ajuns la anul 6. Da, asta inseamna ca din anul 2010 iti ofer anual clasamentul celor mai bune chestii.

Best OS X Software

Folosesc OS X atat de mult incat e greu sa ma opresc la o singura aplicatie. Aceasta categorie a fost castigata in ultimii ani de TextExpander, Reeder 2, Byword, Reeder 1 sau NetNewWire. Dupa cum se vede am o tendinta sa aleg aplicatii care ma ajuta sa citesc sau sa scriu mai bine, asa ca e timpul sa fac o schimbare.

Nu e o schimbare care vine de dragul schimbarii, ci chiar consider ca in 2015 aceasta aplicatie merita toti banii si aprecierea.

Asadar, Best OS X app in 2015 este Messages. Da, aplicatia care ma ajuta sa fiu aproape de sms-uri, iMessage si Yahoo Messanger intr-o singura fereastra si care, in sfarsit, functioneaza corect.

Messages vine cu sistemul de operare (asadar e gratuita) si este printre putinele aplicatii care stau deschise non-stop pe computerul meu.

Trebuie spus ca GarageBand sau iMovie au evoluat frumos si ca ele ar fi fost aproape la egalitate. Cu GarageBand editez podcasturile si treaba merge excelent.

Best iPhone App

Pot sa spun ca Overcast a castigat din nou? As vrea, dar e bine sa lasam loc si altor castigatori :) Overcast 2 este cea mai folosita aplicatie a mea de pe telefon. O am in Dock, consuma cea mai multa baterie si spatiu de pe telefon, e aplicatia cu care ma culc si ma trezesc. Doar ca… a castigat “Best iPhone App” si anul trecut.

In 2015 am decis sa aleg un serviciu, nu o aplicatie anume. Pot sa dau mai multe exemple de aplicatii bune care fac serviciul respectiv si oricare dintre ele merita sa castige.

In 2015, Best iPhone App sunt… aplicatiile care fac AdBlocking. Adica extensiile care te ajuta sa scapi de reclamele din paginile deschise cu Safari. Ad-Blocker, 1Blocker, Adamant sau Browsecurely sunt doar cateva dintre ele.

La egalitate cu aceste aplicatii sau cu Overcast 2 trebuie sa mentionez Wunderlist, Simplenote, Reeder 3, Pages sau IF.

Best iPad App

Aici e ceva mai greu pentru ca in ultimul an nu prea am folosit iPad-ul atat de mult cat imi doream. Am un iPad mini care isi face treaba, dar se intampla uneori sa treaca pana la 4-5 zile si sa-mi aduc aminte sa pun mana pe el.

Asadar, alegerea mea e justificata doar de faptul ca am momente in care imi e mai comod sa citesc pe iPad.

2015 Best iPad App este Reeder 3. Fara indoiala, vorbim de o aplicatie excelenta, care si-a schimbat design-ul in 2015 si care ma ajuta sa vad/citesc/sortez rapid sute de articole din feed-urile RSS de mai multe ori pe zi.

Best Commercial

Am tot zis-o in 2015: Apple are nevoie de alta agentie de publicitate. Reclamele lor si-au cam pierdut umorul si chestiile smart. De concurenta… nu mai zic. Am luat la rand toate reclamele publicate pe boio.ro in 2015 de vo 2-3 ori si nimic nu mi-a sunat genial sau iesit din comun. Cu exceptia unei reclame, care e putin mai rasarita. Cea pentru noul iPhone 6s.

Clipul a aparut pe 9 septembrie 2015 si este un raspuns la criticile anuale pe care le primeste Apple de la cei care spun: e un iPhone 6s? Are acelasi design si niste caracteristici putin imbunatatite. Nu merita!

Reclama asta face lumina (intr-un minut) si da raspunsul la toate intrebarile de genul celei de mai sus.

2015 “Best of ALL”

E dificil sa alegi intre hardware si software. Daca noul iPad Pro sau Apple Watch nu mi se par realizari notabile (nu la prima versiune), iPhone 6s nici nu intra in discutie, iar OS X El Capitan nu face altceva decat sa rezolve probleme vechi (ceea ce e foarte bine, sa ne intelegem…) pot sa zic ca imi place mult ideea de MacBook.

Doar ideea. MacBook are un design atragator, dar e prea mic si un singur port nu e de ajuns. Astept un MacBook Pro mai subtire sau poate un MacBook Air care sa combine calitati de la Pro si de la MacBook-ul nou.

La capitolul aplicatii ar fi cateva, dar am ales un serviciu, nu doar o aplicatie sau un site ci tot pachetul.

2015 boio.ro “Best of ALL” este castigat de Facebook. Da, stiu ca Facebook e un aspirator de timp, dar…

Cred ca Facebook a schimbat 2 lucruri majore in acest an:

1. Mesageria. Au cumparat WhatsApp si l-au cam lasat cum era – gratuit, bun, rapid si foarte util. In plus, aplicatia lor de “Messenger” merge foarte bine. Cele doua aplicatii au reusit sa rupa lumea de SMS si faptul ca sunt cross-platform ne ajuta sa comunicam mai bine si mai repede.

2. Nu, nici macar nu pomenesc aplicatiile de Facebook sau site-ul pt ca acolo intri si uiti sa mai iesi. Conteaza insa altceva: felul in care Facebook a devenit un motor de cautare de oameni, o sursa de stiri (uneori chiar bine filtrate), o sursa de promovare a site-urilor si produselor.

Sa nu uitam ca am avut un presedinte care a castigat si datorita Facebook, iar propagarea informatiilor in cazuri de tragedii sau reuniuni este rapida si ajunge unde trebuie. Cazul Colectiv, atunci cand oamenii au putut sa afle repede si bine daca au sau nu prieteni in clubul cuprins de flacari, strangerea fortelor pentru protestele care au urmat… toate acestea ne arata ca o retea sociala nu inseamna doar like la video cu pisici, ci mult mai mult.

Facebook ca o suma a serviciilor, ca un mijloc de propagare rapida a informatiilor merita sa fie numit 2015 boio.ro “Best of ALL”.

Ai si alte idei, propuneri? Lasa-le in comentarii.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*