Știu că sunt utilizatori care încă nu au ales unul dintre cele 3 iPhone. Am profitat de faptul că iStyle mi-a dat – în teste – un iPhone Xr și am mers la Apple Store Viena pentru a-l compara cu celelalte modele.
Ce a ieșit, vezi în video de mai jos.
Apropo, tu ce ai cumpăra dintre cele 3 modele noi de iPhone și de ce?
Și dacă tot a venit vorba de iPhone Xr, DA: urmează un review complet pentru cel mai noi telefon vândut de Apple. L-am filmat deja și apare pe boio.ro în perioada imediat următoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Într-un context în care grija pentru mediu urcă tot mai sus în lista priorităților, Orange pune la dispoziția clienților săi EcoRating, cel mai complex sistem de evaluare a performanței de mediu pentru […]
Tonurile pt SMS sunt pentru iPhone si sunt enervante rau de tot. Wallpaperele sunt pentru iPad si sunt de fapt adapari ale celor care exista deja pe iPhone.
Magazinele online din România au continuat să înregistreze creșteri în perioada 2020 – 2021 în ciuda contextului pandemic. Astfel, extinderea vânzărilor la nivel național dar și internațional a devenit o […]
Xs. Astept sa prind o promotie si prefer de la iphone 7 sa trec la el . Am sarit peste X si nu regret.
Am avut de ales intre un XR gratuit si un XS normal cu diferenta.
Nu regret alegerea facuta: adica XS