BaseLinker se lansează în România în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv magazinelor online: E-commerce Expansion Booster

BaseLinker se lansează în România în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv magazinelor online

Magazinele online din România au continuat să înregistreze creșteri în perioada 2020 – 2021 în ciuda contextului pandemic. Astfel, extinderea vânzărilor la nivel național dar și internațional a devenit o prioritate pentru antreprenorii din E-commerce. În acest context, platforma de automatizare a vânzărilor online BaseLinker, lider de piață în Polonia, lansează o soluție integrată pentru creșterea industriei în cadrul unui eveniment ce aduce împreună peste 20 de lideri și specialiști din sectoarele ce impactează direct comerțul electronic.

“Strategiile omnichannel sunt o prioritate pentru comerțul online în acest moment, iar automatizarea proceselor rutiniere, cum ar fi pregătire AWB-urilor pentru livrarea coletelor este tot mai importantă pentru antreprenori. Venim, prin platforma BaseLinker, cu o soluție integrată prin care deținătorii de magazine online pot economisi timp și bani integrându-și shopul cu marketplace-uri naționale și internaționale prin câteva click-uri. Asta înseamnă că își cresc exponențial vânzărilor, dar nu și volumul de muncă asupra echipei actuale”, explică Tatiana Șen, co-CEO BaseLinker România.  

Evenimentul de lansare BaseLinker România va avea loc pe 7 aprilie, la Hotel Sheraton din București, începând cu ora 9.00 și online prin transmisiune live.

În cadrul evenimentului participanții vor afla răspunsuri de la experți și profesioniști în diferite arii conectate la E-commerce, precum și tendințele anului 2022 în domeniu, de la logistică până la tehnici de promovare inedite. Evenimentul este dedicat antreprenorilor care dețin magazine online și își doresc soluții pentru extinderea vânzărilor cross-border prin marketplace-urile disponibile și validate la nivel național și internațional.

Peste 20 de lideri și specialiști vor dezbate oportunitățile de creștere în E-commerce

Pe scena evenimentului, moderat de Andrei Radu – CEO & Founder Gala Premiilor în E-commerce și Cosmin Costea – Fondator eComMasters, vor urca specialiști din E-commerce din mai multe segmente de activitate. Așadar, participanții vor afla insight-uri valoroase și vor primi răspunsuri de la lideri și specialiști din partea: eMag, Elefant, Vivre, Fan Courier, Frisbo, Urgent Cargus, DHL, Lensa, Gomag, VTEX, MerchantPro, SmartBIll, BT Mic, Minet Conf, cât și de la profesioniști internaționali.

“Misiunea noastră prin BaseLinker este de a uni, la propriu, prin integrările pe care le punem la dispoziție, factorii de decizie în E-commerce cu furnizorii de servicii esențiale în acest domeniu: curierat, facturare, contabilitate, platfomă digitală, marketplace-uri, stocare în Cloud și multe altele. Și asta se va întâmpla și în cadrul evenimentului E-commerce Expansion Booster – vom discuta integrat, în 5 paneluri de dezbatere, despre cum pot magazinele online să scaleze fără să crească exponențial echipa, costurile sau timpul investit în dezvoltare”, adaugă Ruxandra Geantă, co-CEO BaseLinker România. 

Subiectele abordate la evenimentul organizat de BaseLinker vor acoperi oportunitățile de dezvoltare pentru magazinele online, de la trendurile din Ecommerce, soluții de marketing online, plăți online, curierat, logistică și gestiune magazin, până la fidelizarea clienților și colaborarea cu partenerii de business.

În cadrul evenimentului BaseLinker E-commerce Expansion Booster antreprenorii vor afla răspunsuri, strategii și idei de expansiune pentru ca afacerile lor online să profite de beneficiile tehnologiilor moderne, de automatizarea proceselor de la pregătirea coletelor până la ușa clientului și de oportunitățile de conectare cu furnizorii de servicii – mai simplu și eficient ca oricând.

Pentru cei care nu vor putea ajunge la eveniment, acesta poate fi urmărit și online printr-o simplă înregistrare în platforma IC Events, unde vor fi actualizate constant toate informațiile în timp real și participanții vor putea adresa întrebări speakerilor din fiecare panel.

BaseLinker.com este o platformă digitală pentru gestionarea și automatizarea proceselor unui magazin online dintr-o singură interfață. Acest sistem se bazează pe instrumente de automatizare și personalizare fără resurse şi investiții semnificative din partea deținătorilor de magazine online.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*