traian basescu blog

scrisoare deschisa de la blogger la Presedintele Romaniei, Traian Basescu

unde e blogul lui traian basescu? hai ma baiete ca a inceput campania si tu ramai ultimu din gasca. nu e frumos, face lumea mijto de tine.

uite, elena udrea poate sa-ti dea un sfat. daca in ea nu ai incredere apeleaza la unu cu experienta (Nastase, de ex).

sau de la unu mai nou in bransa (iliescu). mda, stiu ca el nu prea le are, dar are proaspete in minte toate etapele aparitiei blogului. ca sa nu mai zic de geoana. baiatu ala vrea sa o ia inaintea tuturor cu contul lui de pe neogen video.

daca nu ai incredere in politicienii bloggeri apeleaza la cristi, la bobby sau la vali. ei iti pot da un sfat bun. la fel si manafu

hai in blogosfera, ca trece timpu si e pacat de toate viralele alea si de toate afisele cu tine. gindeste-te numai cit trafic ai face daca le-ai posta numai pe alea la tine pe blog. nu mai sta omu sa le caute pe google. si nici nu tre sa scrii. e suficient sa rogi pe cineva sa puna pozele sau filmele acolo.

hai ca e simplu, un wordpress.com e gratis si usor de folosit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

5 Comments

  1. domnule presedinte, as fi foarte fericit sa stiu caci mesajul meu a ajuns la domnia voastra. sunt din bucuresti ,am 43 de ani si imi doresc din tot sufletul sa va asigur de sentimentul meu de recunostiinta si deosebita stima si respec. sunteti presedintele care ma face sa ma simt mandru ca sunt roman,ati dat dovada in activitatea dvs. de patriotism,de dragoste de tara si oameni,ati sacrificat activitatea domniei voastre politice pentru o cauza nobila [ salvarea tarii din criza financiara] .sunt multe merite pe care vi le recunosc romanii drept pentru care va rog personal nu cedati in fata mafiei politice ,nu ne lasati pe mana mafiei din psd. stim caci va este greu ,va suntem alaturi,pe noi nu ne cumpara cu 50 sau 100 de lei sa strigam in piata universitatii noi nu suntem de vanzare . multii romani va iubesc, si apreciaza eforturile domniei voastre . va multumesc mult in numele meu si al familiei mele.

  2. Mass-media a fost inundata in ultimele luni ale anului trecut de asa-zise “scrisori catre Romania”, “povesti adevarate” etc. puse in scena de agentiile de publicitate ale RMGC. Pe adresa Campaniei “Salvati Rosia Montana!” a sosit, insa, si o altfel de “scrisoare catre Romania”, trimisa de o tanara care a copilarit acolo. O puteti citi mai jos, fara alte comentarii suplimentare.

    de Mihai Gotiu

    ***

    “Buna ziua,

    Numele meu este Bianca Alexandra Cobori, am studiat Antropologia Economica si in prezent ma ocup de Management Cultural. Am 24 de ani, locuiesc in Bucuresti si pentru mine Rosia Montana reprezinta, dincolo de o chestiune amplu controversata, acasa.

    Am plecat in urma cu cinci ani dintr-un loc saracit fortat, cu o comunitate despicata, cu oameni independenti si mandri transformati peste noapte in cersetori la usile unei companii aparute din senin si de niciunde; dintr-un loc controversat in care planurile de viitor, principiile, valorile sau prioritatile fusesera sterse ca prin minune si inlocuite de un parvenitism si o pierdere a verticalitatii ce pareau sa convina ambelor parti. Oamenii deveneau bogati peste noapte si plecau dintr-un loc in care parca nu fusesera niciodata, in timp ce o companie straina fara vreo istorie sau responsabilitate, inghitea, incetul cu incetul, o localitate intreaga si facea presiuni fantastice asupra oamenilor ce-si pastrau inca scepticismul.

    Mesajul devenise clar, sau sunteti cu noi sau impotriva noastra, iar in lupta dintre o companie cu un capital puternic si o comunitate de oameni simpli, tabara era aleasa fara a sta prea mult pe ganduri; localitatea devenise astfel, un loc din care un tanar pleca fara prea mult regret. Strategia tacita de marketing functionase perfect – oamenii se simteau martorii neputinciosi ai propriului esec, banul fara munca in schimbul unei case, al unui pom sau… mormant din cimitir, primea semnificatia majora, iar parintii renuntau sa mai investeasca in vreun fel in studiile copiilor lor, in conditiile in care compania ii transforma, pe loc si fara pretentii, in falnici angajati ai unei structuri multinationale, la care ei – oameni simpli – nici nu ar fi visat. Mai mult, laptele si mierea urmau sa curga feeric in noua localitate pe care compania urma sa o construiasca in varful unui munte (ca acel teren era probabil instabil, ca nu era nici o posibilitate reala a unei vieti normale intr-o zona ce nu fusese locuita niciodata din motive mult prea lesne de inteles, sau ca in jurul localitatii viitoare, pamantul urma sa fie dinamitat si ciuruit de acesti falnici salvatori-cautatori moderni de aur, nu prea mai interesa pe nimeni). Pentru ceilalti oameni, constituiti de ceva vreme in minoritate, lucrurile erau ambigue, simteau teama pentru ceea ce urma sa se intample si intuiau ca povestea minunata, povestita de cei mari si cei mici deopotriva, era o catastrofa camuflata de minciuni, reclame, sponsorizari ieftine si autoritati devenite impasibile. “Hopul” initial fusese depasit – dupa vreo 10 ani de stiri neoficiale si zvonuri raspandite pe la colturi, unii oameni implorau un loc de munca in cadrul companiei (cei cu reale capacitati de uitare a propriei verticalitati, ajunsesera chiar directorasi cu un job description pe care nu-l puteau nici traduce in limba romana), ceilalti asteptau cu ardoare vanzarea proprietatilor si stateau cu actele de proprietate la coada, la usile birourilor lor, in timp ce restul minoritar prefera sa-si traiasca in continuare viata, sa mearga la serviciu si sa-si trimita copiii la scoala.

    Peisajul social era discordant, ambiguu si demn de a fi studiat la cursurile de sociologie. Se produsese o ruptura in toate aspectele vietii, atat in cadrul localitatii, cat si in jur; viata nu mai era demult normala si transformarile creasera un cadru sufocant in care simteai nevoia de a evada. Eroii salvatori ajunsesera deja, golisera scolile, bisericile si casele de orice urma de viata, si mesajul care se prefigura era acela ca, viata va deveni intr-adevar insuportabila. Timpul a trecut, lucrurile s-au schimbat prea putin, credinta sociala potrivit careia singura sansa de salvare e reprezentata de depopulare si stergere de pe fata pamantului, este adancita, iar speranta ca autoritatile isi vor face treaba si vor avea grija de cetatenii sai contribuabili, a fost deja ingropata.

    Povestea de ansamblu a localitatii e cunoscuta de toata lumea, insa povestile marunte ale oamenilor sai sunt trecute fortat in anonimitate de cate o strategie de marketing scumpa, si totodata ridicola, ce scoate in fata robotei fabricati, cu povesti false si vieti vandute. In ceea ce ma priveste, localitatea devenise un loc dezolant, in care viitorul si alegerile lui nu mai apartineau oamenilor si in care disparuse orice urma a unei comunitati sau a unei existente libere, neconditionate sau asumate responsabil si constient de fiecare in parte. Nu m-a incercat nici un regret in momentul in care am plecat la Bucuresti sau la scurt timp, cand am parasit tara cu o bursa de studii pentru SUA. Ironia a fost si in acest caz, de o promptitudine fulgeratoare si la nu foarte mult timp de cand parasisem tara, jurandu-mi sa las in urma toata controversa legata de acest proiect care se transformase deja in banalitate, un subiect rasuflat ce nu implica decat o opinie semi-analfabeta de tipul pro sau contra, imi dadusem seama ca dincolo de imagini ale caselor parasite, oameni saraci si ingrijorati, era singurul loc pe care il puteam numi acasa si pe care il iubeam. Lucrul care trebuie totusi subliniat, este ca, presiunea exercitata asupra localnicilor si asupra familiilor lor este enorma, sentimentele sunt de constientizare a implicarii si afectarii directe, dar si de neputinta absoluta, de teama ca nimic nu va mai fi la fel si ca, orice posibilitate de alegere a viitorului va fi stearsa. Este incredibil de simplu sa cumperi un om; in schimbul a catorva sute de euro si a unui loc de munca pentru un membru al familiei, omul apare la televizor si spune tot ce vrei tu sa spuna, nu gandeste, nu reflecteaza la continutul acelor cuvinte sau la posibilele lor implicatii, proiectarea existentei lor in viitor sau construirea unor obiective pe termen lung, devenind inaccesibile. Detasarea este aproape imposibila si stabilirea obiectivelor si a prioritatilor devine invariabil conditionata de acest factor extern ce-ti impune inclusiv limitele gandirii critice si a capacitatii de a imagina un viitor pentru propria familie. Nu am fost deloc surprinsa cand, dupa terminarea facultatii aflandu-ma in vacanta la parintii mei, descoperisem ca aproape toti tinerii din localitate devenisera dependenti de aceasta companie. Nu eram surprinsa, si nimeni nu ar fi fost, in conditiile unei minime reflectii asupra manierii lor de a actiona.

    Noi facem parte dintr-o generatie care a crescut sub umbra somajului, a posibilitatilor limitate sau a oportunitatilor muribunde. Un copil care creste si se dezvolta cu teama poate inconstienta asupra unui pericol de sfidare a propriei libertati, a alegerilor viitoare si, implicit, a vietii in sine, ajunge un om cu prea putina incredere in propriile forte, in propria capacitate de a reusi pe cont propriu, in libertatea de a gandi, de a alege si de a visa. Privind in urma, imi dau seama ca, manipularea exercitata a fost de dimensiuni inspaimantatoare si a cuprins toate aspectele vietii. Credinta in propria libertate si putinta de a realiza lucruri de durata, de a aduce o mica contributie sau, de ce nu, o schimbare in lumea in care traim, a fost sfaramata. Sunt asadar usor de inteles alegerile acestor oameni, alegeri ce cred ca, nici nu le-au apartinut vreodata. in aceste conditii, luand in considerare influenta si puterea unei manipulari imbracate in straie de bunavointa, nu este greu de inteles pesimismul adoptat de oameni, si conul de umbra in care au ales sa se refugieze, frustrati, indurerati de simtul unei neputinte insuflate fortat, luptandu-se cu o dezbinare a propriilor alegeri si decizii.

    E atat de simplu sa convingi un om ca viata lui e lipsita de valoare si ca e lipsit de putinta de-a schimba ceva. Nu stiu daca oamenii in general, au capacitatea de a schimba lumea, stiu insa ca, oamenii ambitiosi si increzatori in propria valoare si propriile vise, pot face orice. E un lucru pe care nu l-am invatat la Rosia Montana, ci departe, colorand banalitatea pesimismului si inconsistenta temerilor, cu oameni, vise, idei, posibilitati, incredere. Sprijinita continuu de parintii mei, carora le voi fi recunoscatoare mereu pentru faptul ca, pe de-o parte au considerat educatia ca fiind pionul principal si m-au sprijinit pe toata durata studiilor, iar pe de alta parte au avut suficienta incredere in a ma lasa sa iau propriile decizii, am avut prilejul de a avea ca mentori oameni remarcabili, de a calatori, de a cunoaste oameni de pe toate continentele, de a participa la proiecte importante in mai multe tari si de a incerca sa creionez un viitor neconditionat de cineva. Probabil am avut alte sanse, decat fostul meu coleg de clasa care vrea sa ajunga miner la RMGC in binecunoscutele clipuri publicitare, dar asta doar datorita faptului ca, parintii mei care au muncit mereu din greu, si-au pastrat incapatanarea de a nu cere ajutorul nimanui si m-au invatat importanta asumarii responsabilitatii in rezolvarea propriilor probleme.

    M-am intors in tara cu un altfel de sentiment si mod de a privi lucrurile; merg la Rosia Montana de fiecare data cand am cateva zile libere, observ aceeasi incertitudine si chiar teama in ochii oamenilor, si imi dau seama ca miza e mult mai mare decat credem. Cand un om ia decizia de a pleca oriunde in lume, este o decizie personala, cand oameni care nu vor sa plece sunt stramutati abuziv, fiindu-le smulse radacinile si orice legatura cu trecutul, este o crima. Iar daca, aceasta crima e posibila si mai mult, ramane nepedepsita datorita bani

  3. d -nl presedinte dati o lege sa nu mai lucreze pensionari ca daia nu are tineretu unde sa lucreze la sc ENERGOMONTAJ SA RM VILCEA MAJORITATEA SINT PENSIONARI SEFI /SOFERI CARE LUCREAZA

  4. Stimate Presedinte astăzi dupa plecarea dv.de la cotroceni din functia de Presedinte al Romaniei a fost un sentiment de tristete de nesiguranta, tristete,frica,gol…dar in același timp o bucurie imensă sa vad ca nu m-am înșelat asupra domniei voastre un președinte care m-a reprezentat pe mine si pe cei care-mi sunt aproape mie si dv.
    Astăzi imi dau seama ca as fi mers cu dv,alaturi pe un velier fara catarge pe întinderi de apa fara intoarcere pentru ca donul dv.de a cărnii de a guverna este genial.
    Ati facut multe pentru poporul dv.poate ca nu ati primit in egală masura ceea ce ati dăruit .
    Va multumesc domnule Președinte va doresc sănătate, prietenie,afectiune,pace,liniste sufletească.
    Al dv.alegător credincios Dan H. si familia

  5. Domnule Traian, am fost, sunt și rămân băsist irecuperabil.. În zadar se zbat simbriașii de la ANTENA 3 să deruteze oamenii. Cu mine și cei ca mine nu vor reuși niciodată.
    Al Dvs. adept împotriva leprelor pe vecie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*