tbi bank încheie un parteneriat cu platforma online SEON pentru a îmbunătăți experiența clienților și a preveni tentativele de fraudă

TBI Bank

Finanțarea online este supusă tentativelor de fraudă, dar utilizarea instrumentelor potrivite poate îmbunătăți considerabil experiența clienților și poate, în același timp, să reducă riscurile de securitate. Pentru a oferi o experiență de finanțare mai bună și mai sigură, centrată pe interesele clientului, tbi bank semnează un acord cu SEON, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de prevenire a fraudei online.

Instrumentele furnizate de SEON pot fi utilizate pentru a optimiza experiența utilizatorilor sau pentru a depista tentativele frauduloase. Acest parteneriat face parte din strategia tbi bank de rezolvare a problemelor, cu accent pe servicii rapide și fiabile, eficiență și calitate, cu un minim de birocrație și documentație.

„Echipa noastră are ca obiectiv să îndeplinească nevoile reale ale clienților, așa că am adăugat o soluție împotriva fraudei pentru a depista rapid utilizatorii cu potențial fraudulos, fără a complica experiența pentru clienții noștri importanți. Datele suplimentare furnizate de SEON adaugă informații valoroase la baza noastră de date, permițându-ne să îmbunătățim și să actualizăm modelele noastre de risc, dezvoltate cu metodologii de tip Machine Learning, pentru a răspunde rapid nevoilor clienților noștri. Echipa SEON ne-a sprijinit foarte mult în timpul integrării, ajutându-ne prompt ori de câte ori a fost nevoie. A fost simplu și ușor, iar totul a funcționat conform așteptărilor. Suntem încântați să continuăm această colaborare și să observăm toate rezultatele pe care le poate produce SEON”, a declarat Costin Mincovici, Chief Credit Officer, tbi.

Instrumentele SEON ajută organizațiile să reducă costurile și resursele pierdute din cauza fraudei, identificând conturile false și oferind rezultate clare printr-un flux de lucru automatizat, cu o soluție completăl, transparentă și care se integrează perfect în platformele informatice.

„Înțelegem că oferirea unei experiențe prietenoase pentru clienți este o prioritate pentru orice companie modernă de fintech. De aceea, suntem încântați să sprijinim tbi bank pentru a îmbunătăți procesul de onboarding, fără a compromite securitatea, nepermițând utilizatorilor falși să se înregistreze pe platforma lor”, a declarat Jimmy Fong, CCO, SEON.

Acesta este mai mult decât un simplu parteneriat între cele două companii, fiind începutul unei colaborări mai mari, deoarece SEON se alătură ecosistemului mai larg al tbi bank de instrumente concepute pentru a proteja clienții și organizațiile.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*