Studiu MKOR: 9 din 10 români cumpără lunar cel puțin un articol din categoria Fashion

Corina Cimpoca. FOTO MKOR

9 din 10 români cumpără lunar cel puțin un articol din categoria fashion, iar 15% dintre cumpărători returnează produsele, conform studiului MKOR..

Rezultatele studiului dezvăluie tendințele actuale în comportamentul de consum al românilor privind articolele de modă, consum etic, preferințele de achiziție, bugete și sustenabilitate. Datele din studiu compară anii 2023 și 2022, precum și 2023 și 2021, evidențiind evoluțiile și schimbările semnificative.

Comportamentul de cumpărare al românilor poate fi influențat de interesul pentru consumul etic, inclusiv pentru articolele de Fashion. 38% dintre români sunt consumatori etici și sunt conștienți de impactul pe care îl au alegerile lor de consum asupra mediului, astfel că adoptă un comportament responsabil, etic și asumat în ceea ce privește achizițiile.

Consumatorul etic ia în mod consecvent decizii responsabile pe mai multe planuri ale vieții cotidiene, de la alegerea hranei, gestionarea resurselor, până la cumpărăturile de îmbrăcăminte sau încălțăminte.

Pentru a încuraja un stil de viață sustenabil, 45% dintre consumatorii etici spun că evită consumul excesiv de articole fashion și cumpără mai puține haine, iar 23% caută alternative sustenabile.

O alternativă sustenabilă este conceptul “second-hand fashion” care este încă unul de nișă în România, însă poate crește pe fondul preocupării pentru consumul etic.

Achiziționarea de produse second-hand este o practică zilnică pentru 33% dintre consumatorii etici, mai ales pentru femei.

Bugetele românilor la cumpărături 

Față de 2022, 7 din 10 români consideră că în 2023 cheltuielile pentru articole fashion au crescut. Suma medie cheltuită pentru o sesiune de shopping este de 381 RON.

Românii scot cei mai mulți bani din buzunar pentru îmbrăcăminte, iar la ultima achiziție au cheltuit 322 RON pe haine.

Referitor la canalele de achiziție, românii preferă în continuare cumpărăturile în magazine fizice, cu o ușoară creștere a interesului pentru online.

Aproape un sfert dintre consumatori optează pentru un mix între canalele online și offline (24%), iar aproximativ 2 din 10 români preferă să cumpere exclusiv online articole din categoria fashion.

Telefonul și self-checkout, cele mai utilizate la cumpărături

Comportamentul consumatorilor evoluează odată cu tehnologia, iar experiențele digitale influențează decizia de a reveni în magazin pentru 1 din 2 consumatori.

Utilizarea telefonului mobil în magazinele fizice a crescut, iar 63% dintre consumatori folosesc telefonul pentru a accesa aplicațiile mobile ale magazinelor, carduri de fidelitate și plăți. Sistemele de plată contactless și self-checkout sunt, de asemenea, populare.

Gen Z, Millennials, locuitorii din București și din zona centrală și de Nord-Vest a țării plătesc cel mai des cu telefonul mobil.

„Tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar comportamentul consumatorilor se schimbă și se adaptează rapid noilor tendințe și instrumentelor digitale. Studiul nostru arată că experiența de cumpărare devine tot mai importantă. 

Deși consumul de articole de modă rămâne ridicat în rândul românilor, observăm o creștere a interesului pentru moda etică și sustenabilitate. 

Este esențial pentru retaileri să înțeleagă nevoile și preferințele consumatorilor, pentru a oferi servicii personalizate și inovatoare”, a declarat Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*