O nouă ediție a programului “Litoralul pentru toți”, gata de start

Litoralul românesc. FOTO Ovidiu Oprea

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți”, desfășurat între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program.
Până acum, peste 65 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 100 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

 “Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt mult mai avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele turiștilor noștri”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până pe data de 20 iunie, românii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 35 de lei pe noapte de persoană, cazare fără mic dejun, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 100 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*