Riscul unui MacBook Pro dotat doar cu mufe USB-C. Cât costă cablurile și adaptoarele suplimentare

Mufa USB-C de care ai nevoie pentru un MacBook Pro. FOTO Apple
Mufa USB-C de care ai nevoie pentru un MacBook Pro. FOTO Apple

Noul MacBook Pro de 13 inch vine cu 2, respectiv 4 mufe USB-C (sau Thunderbolt 3, așa cum le numește Apple).

Avantajul este unul net: poți să-l încarci pe orice parte vrei și ai cel puțin o mufă în plus.

Dezavantajele… sunt mai multe și costă. Un astfel de computer are nevoie de mufe pentru orice.

OK, înainte să o gândești tu, o spun eu: nu înțeleg de ce Apple a renunțat la MagSafe (acel conector de încărcare care se atașa magnetic la computer) și nici de ce un MacBook Pro (cu accent pe Pro) nu are un slot pentru SD Card.

Dar să revenim la mufe, cabluri și adaptoare. Cel mai ieftin cablu pe care îl poți cumpăra de pe apple.com este unul de la USB-C la Lightning. Are 1 m lungime și costă 19 dolari. la fel costă și un cablu USB-C la USB-C sau USB-C la USB normal. Cui nu îi trebuie să bage în laptop un stick USB?

Cel mai scump adaptor este cel care transformă semnalul de la USB-C în 3 mufe diferite: USB, HDMI și Display Port.

Poate că de cel mai scump nu are nevoie toată lumea, dar un profesionist care își folosește laptopul pentru fotografii sau video va avea nevoie de un adaptor pentru cardul SD. Ei bine, acesta costă 39 dolari.

Da, știu că poți să porți un HUB după tine, dacă vrei. E și asta o variantă. Apple nu vinde așa ceva, dar găsești jucării utile de la alte brand-uri cunoscute.

Concluzia e simplă: vrei un MacBook Pro? Păstrează niște mărunțiș și pentru cel puțin 2-3 cabluri/adaptoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*