Raport Google privind publicitatea înșelătoare în 2020: peste 3 miliarde reclame blocate sau eliminate

Google logo
Google logo

2021 marchează un deceniu de la lansarea raportului anual Google privind siguranța în publicitatea online, care prezintă măsurile companiei de preveni publicitatea înșelătoare. Anul acesta, raportul Google prezintă mai multe date decât oricând.

În 2020, politicile Google și instrumentele de aplicare ale lor au fost testate de pandemie, alegerile din diferite diferite părți ale lumii și lupta continuă împotriva entităților care încearcă să profite necinstit de oameni. Această activitatea angrenează mii de angajați Google și are ca scop asigurarea unei experiențe sigure pentru utilizatori, creatori, editori și publicitari. În 2020, Google a adăugat sau actualizat peste 40 de politici ce vizează publicitarii și domeniile web. De asemenea, Google a blocat sau eliminat aproximativ 3,1 miliarde de reclame online care încălcau politicile și a restricționat în plus 6,4 miliarde de reclame.

Acțiunile de aplicare a politicilor și restricționare a reclamelor sunt adaptate în funcție de diferite criterii – geografie, legislație locală și programele Google de certificare, astfel încât reclamele afișate să fie adecvate, legale și reglementate. De exemplu, Google solicită farmaciilor online să urmeze un program de certificare, iar odată obținută certificarea, vor fi afișate reclamele lor doar în țările unde este legală vânzarea online a medicamentelor cu rețetă. În ultimii ani, se remarcă o creștere a reglementărilor specifice la nivelul țărilor, iar restricționarea reclamelor permite sprijinirea agențiilor de publicitate să respecte cerințele regionale, cu impact minim asupra campaniilor extinse.

De asemenea, Google a continuat să investească în tehnologiile de detecție automată care scanează internetul pentru a analiza, la scară largă, modul în care site-urile respectă politicile. Ca urmare a tehnologiilor folosite și noilor politici, a crescut semnificativ capacitatea de „curățare” a ecosistemului publicității online: Google a eliminat reclame de de 1,3 miliarde de pagini în 2020, de la 21 de milioane în 2019. De asemenea, în 2020 au fost oprite reclamele de la a rula pe 1,6 milioane de domenii, care au înregistrat încălcări, continue și flagrante, ale regulilor.

Agili în fața unor noi amenințări

Încă de la începutul anului 2020, când începea creșterea cazurilor de COVID-19, Google a actualizat politicile referitoare la evenimentele sensibile, pentru a preveni prețurile speculative pentru produsele cu cerere mare, precum măști sau dezinfectant, sau reclame care promovau remedii false. Pe măsură ce întreaga lume afla tot mai multe despre virus, strategia de impunere a politicilor a fost adaptată pentru a permite evidențierea conținutului din surse autorizate și evitarea abuzurilor oportuniste. În plus, pe măsură ce teoriile conspirației s-au înmulțit, Google a lansat o nouă politică pentru a interzice atât reclamele, cât și monetizarea conținutului referitor la COVID-19 sau alte urgențe medicale globale care contrazice consensul științific.

În total, Google blocat aproape 100 de milioane de reclame legate de COVID în 2020, inclusiv cele pentru tratamente miraculoase, măști N95 (din cauza penuriei) și, cel mai recent, doze false de vaccin.

Împotriva celor mai noi forme de fraudare și înșelăciune

De multe ori când se întâmplă un eveniment major, precum pandemia, crește numărul celor care vor să profite și să înșele oamenii online. Google a observat în 2020 o creștere a reclamelor oportuniste și intensificare a comportamentului fraudulos. Numărul conturilor de publicitate care au fost dezactivate pentru încălcarea politicilor a crescut cu 70% în 2020, la 1,7 milioane. Au fost blocate și eliminate peste 867 milioane de reclame pentru că încercau să eludeze sistemele de detecție, plus un număr de 101 de milioane pentru că încălcau politicile privind identitatea înșelătoare.

Protejarea alegerilor în întreaga lume

Atunci când vorbim despre alegeri, reclamele ajută votanții să aibă acces la informații de încredere despre candidați și procesul de votare. În ultimii ani, Google a introdus politici stricte și restricții pentru entitățile care pot face publicitate electorală și modul în care pot ținti reclamele. De asemenea, au fost lansate librării cu reclame electorale, inclusiv pentru Uniunea Europeană, și țările membre (aici e România, de exemplu). Global, Google a continuat să extindă programul de verificare și a analizat în plus peste 5,400 entități care au rulat publicitate electorală în 2020. În Statele Unite, după ce a fost clar că rezultatul alegerilor prezidențiale nu va fi imediat, Google a introdus alegerile în categoria evenimentelor sensibile și a suspendat publicitatea electorală după ce urnele s-au închis, măsură continuată în prima perioadă din decembrie 2020. În această perioadă, au fost suspendate peste 5 milioane de reclame și au fost blocate reclamele la peste 3 miliarde de căutări referitoare la alegeri, candidați și rezultate. Decizia a fost luată pentru a limita posibilitatea ca reclamele să amplifice confuzia postelectorală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*