Prima conferință SuperTeach în format hibrid, un apel la colaborare pentru transformarea mentalităților în educație

Prima conferință SuperTeach în format hibrid,

„Revoluția mentalităților în educație este posibilă doar împreună” – aceasta a fost concluzia dialogului dintre specialiștii în educație și cei peste 2.500 de participanți la prima conferință SuperTeach în format hibrid offline-online desfășurată sâmbătă, 5 septembrie, și a cincea din acest an.

Evenimentul a adus în fața participanților vorbitori din elita educației naționale, dar și specialiști la nivel internțional care au făcut o radiografie a mediului educațional curent și au propus soluții care să ducă la transformarea acestuia astfel încât să răspundă atât schimbărilor generaționale, cât și condițiilor speciale în care își desfășoară activititatea profesorii în prezent. Invitații au dezbătut metodele prin care profesorii pot aborda actul educațional din perspectiva unei mentalități deschise și cum pot valorifica descentralizarea și colaborarea în noul an școlar.

Printre speakerii conferinței s-au numărat Ari Pokka – președintele Consiliului Internațional al Directorilor și expert al Finnish Education Institute, Elena Lotrean – fondatoarea Școlii Finlandeze din Sibiu, Mihaela Nabăr – directorul executiv al World Vision România, și Părintele Constantin Necula – preot și conferențiar universitar la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu, alături de profesori formatori în mentalitate deschisă, profesori și învățători din toată țara, precum și elevi.

”Trăim timpuri în care nu doar mediul din jurul nostru se schimbă, ci și mentalitatea noilor generații”, a explicat Ari Pokka, președinte al Consiliului Internațional al Directorilor și expert al Finnish Education Institute, în cadrul conferinței SuperTeach. El a adăugat faptul că, tocmai datorită provocărilor generate de pandemie ”avem o oportunitate unică de a schimba structurile educaționale și de a crea un mediu de învățare deschis și pregătit pentru transformare continuă.”

Studiul amplu, realizat în rândul a aproape 10.000 de profesori din toată țara de către Grupul pentru Educație din cadrul Coaliției pentru  Dezvoltarea României, a relevat faptul că școala online nu a avut rezultatele dorite pe toate palierele, dar că există o deschidere reală pentru evoluție: ”Interacțiunea directă și absolut necesară cu tehnologia a fost unul dintre cele mai bune efecte ale acestei situații provocatoare“, a spus Elena Lotrean, fondatoarea Școlii Finlandeze din Sibiu și Leader al Grupului pentru Educație. „Cu atât mai mult, educația are nevoie să se adapteze la realitățile sociale și economice ale momentului, iar noi să îi sprijinim transformarea din rolurile noastre, sprijinindu-ne unii pe ceilalți, astfel încât distanțarea fizică impusă de realitățile pandemiei să nu devină distanțare socială”, a adăugat Lotrean.

Această direcție este susținută și de Mihaela Nabăr, Director Executiv al World Vision România: ”Suntem prezenți în comunitățile românești de peste 30 de ani, însă ce am simțit cu precădere pe parcursul acestui an, lucru susținut și de studiul pe care l-am realizat în teren, este că avem nevoie să facem tot ce putem pentru a aduce educația la fiecare copil, pentru că este dreptul lor. În acest demers, profesorul este cel care face diferența, dar nu singur, ci alături de comunitatea din care face parte și care înțelege că școala este inima ei.”

“Profesorii și părinții sunt și ei în linia întâi în lupta împotriva efectelor pandemiei, sunt cei care au nevoie de inspirație, calm și zâmbet pentru a-i ajuta pe copiii de acasă și de la școală să meargă mai departe. Fiți puternici, fiți cu fruntea sus în încercarea pozitivă de a gândi realist în această situație, credeți în ei și în voi”, a fost încurajarea părintelui Constantin Necula, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu.

Totodată, în cadrul evenimentului, SuperTeach a anunțat următoarele webinarii de mentalitate deschisă, dedicate profesorilor din România, pentru luna septembrie:

10 septembrie, ora 15.00 – Adriana Barcean, Laura Nicoara, Simona Marinica

16 septembrie ora 15:00 – Claudia Chiru si Simona Marinica – studiu dedicat clasei pregatitoare

17 septembrie, ora 15.00 – Carmen Neagu, Catalina Riznic, Cristina Barbosu-Ene

24 septembrie ora 15:00 – Cristina Alexandrescu, Roxana Popescu, Anca Simion

Webinariile vor fi deschise tuturor profesorilor, în limita locurilor disponibile. Detalii despre modalitatea de participare vor fi disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook a proiectului.

SuperTeach și Telekom România – parteneriat pentru digitalizarea educației

Ca un răspuns natural la nevoile educaționale actuale, organizația SuperTeach, împreună cu partenerul său, Telekom România, au anunțat, recent, o nouă iniţiativă care vizează îmbunătăţirea sistemului educațional prin crearea unei platforme digitale, în contextul pandemiei, pentru susţinerea continuităţii procesului de învățare.

Învățământul românesc are nevoie de soluţii strategice pe termen lung, care să faciliteze instruirea continuă a profesorilor şi accesul la tehnologie pentru toate părţile implicate (profesori, părinţi, copii).

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*