Platforma LEKTRIfy de monetizare a încărcărilor electrice a depășit 500 de useri unici la un an de la lansare

Platforma LEKTRIfy de monetizare a încărcărilor electrice a depășit 500 de useri unici la un an de la lansare

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România a înregistrat în primul an de la deschiderea pentru public a platformei LEKTRIfy 557 de utilizatori unici, având active circa 60 de încărcătoare conectate. LEKTRIfy este prima platformă dezvoltată în România pentru monetizarea încărcărilor mașinilor electrice. Platforma a înregistrat până acum 2200 sesiuni de încărcare, pentru 325 de vehicule, timp în care a livrat 23,15 MWh energie.

LEKTRIfy se adresează oricărei companii sau persoane fizice care deține încărcătoare electrice și își propune să le facă accesibile publicului, monetizând tranzacțiile. Pentru a oferi posibilitatea de înregistrare cât mai rapidă în platformă, LEKTRIfy nu solicită deținătorilor de încărcătoare costuri în avans, aceștia având libertatea de a decide singuri prețul de încărcare.

Platforma este disponibilă deopotrivă celor care dețin o singură stație electrică sau multiple stații în cadrul locației, fiind și singura din România care poate acomoda diverse tipuri de stații, de la producători locali, cât și internaționali. Mai mult, platforma a fost realizată folosind infrastructura Amazon Web Services (AWS), ceea ce asigură funcționalitatea sa continuă. Odată înregistrată în platformă, locația este vizibilă pe hartă chiar de a doua zi.

„Ne dorim să dezvoltăm piața locală de mobilitate electrică, România având un grad scăzut de adopție a vehiculelor electrice. LEKTRIfy este un nou pas pe care vrem să-l facem în direcția unui viitor verde”, a declarat Oliver Albu, Product Owner LEKTRI.CO.

LEKTRIfy poate mijloci și un beneficiu acordat angajaților, companiile având posibilitatea de a cumpăra sau închiria încărcătoare și de a le instala acasă la angajat, urmând ca angajatorul să suporte costul energiei utilizate pentru încărcarea mașinii electrice de serviciu. Modelul este folosit deja cu succes de firme cu mașini electrice în flotă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*