Peste 100.000 de vizualizări la Primul Campionat Național de Discursuri Online

Mara Botez, câștigătoarea concursului de discursuri online

Primul Campionat Național de Discursuri Online, care s-a desfășurat între 9 iunie și 14 iulie, sub deviza „Dreaming of a better world together”, a depășit 100.000 de vizualizări, atingând un reach de 300.000 de persoane.

Finala campionatului organizat de SPEAKINGS  în parteneriat cu Backstage Productions Group & Publicis Events a avut loc la Arena Tei, în prezența juriului și a susținătorilor celor 12 concurenți care și-au disputat premiul cel mare, în valoare de 1001 euro.

Câștigătoarea finalei a fost Mara Botez, Training Coordinator la Oracle, antrenată de Simona Barna. Ea a întrunit cel mai mare număr de voturi din partea publicului și a juriului format din  Andrei Dunuță, fondator SPEAKINGS și antrenor de public speaking & vânzări, Andrei Dinu, Licensee & Partnership Manager „TEDxBucharest”, și Ana M. Marin, Area Director, Toastmasters Internațional.

,,Misiunea noastră a fost să le oferim celor înscriși posibilitatea de a-și testa limitele, de a-și antrena abilitatea de a vorbi în public, astfel încât la finalul acestei competiții să fie mai încrezători în forțele proprii. Ce m-a impresionat la concurenții cu care am lucrat este deschiderea de a se adapta ușor unei situații în dinamică și a de a accepta provocări care să le pună în valoare calitățile de leadership și de profesioniști în domeniu”, spune Andrei Dunuță, fondator SPEAKINGS.

Discursul câștigător, cu titlul ”Bucățele, bucățele”, a avut 3 minute, iar tema abordată a fost cea a relațiilor, așa cum prevedea regulamentul competiției.

,,Când am intrat în concurs, mi-am dorit să ne purtăm cu toții emoțiile ca pe o medalie și mă bucur foarte mult că atât eu, cât și ceilalți speakeri am făcut asta. În egală măsură, eu am luat foarte mult din acest concurs și nu pot decât să sper că am reușit, la rândul meu, să bucur și să inspir pe alții prin discursurile mele” , a spus Mara Botez, câștigătoarea campionatului.

Competiția s-a adresat atât companiilor, cât și tuturor celor care au dorit să-și îmbunătățească tehnica discursului și să aibă parte de beneficiile oferite de competiție: creșterea brand-ului personal și networkingul de calitate. Cei 144 de concurenți aliniați inițial la start, freelanceri sau reprezentanți ai unor companii importante din România, au participat la sesiuni intensive de antrenament online cu cei 12 antrenori, absolvenți ai cursurilor SPEAKINGS.

Pe parcursul celor patru etape, discursurile participanților au devenit tot mai bine structurate, urmărind teme ca business, teamwork, fun și relații, iar publicul și-a putut vota favoriții, în cadrul celor 10 emisiuni transmise live, online, pe pagina de Facebook SPEAKINGS.

Ceilalți 4 premianți, recompensați cu premii între 101 și 606 euro, au fost: Alexandra Coravu, antrenată de Mihai Cană, Liviu Suciu din echipa lui Cornel Dumitrașcu, Florian Pristavu antrenat de Ruxandra Marinescu și Radu Saizu, membru al echipei antrenate de Ruxandra Dăescu, cei din urmă adjudecând și premiul de creativitate pentru echipă.

Conceput sub forma unui spectacol, Primul Campionat Național de Discursuri Online a însemnat un efort de producție uriaș, mizând pe interactivitate și pe atragerea publicului în joc, în cadrul emisiunilor săptămânale. Finala de la Arena Tei a adus celor prezenți și surprize: concertele Blue Moon și Urban Events, care au  încheiat seara.

Pentru că prima inițiativă s-a bucurat de succes, organizatorii de la SPEAKINGS vor transforma campionatul într-o tradiție, cu două ediții anuale.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*