OVES Enterprise lansează Storm Shadow AI, o soluție AI on-premise, ce poate învăța în timp record să ia decizii rapide și precise în scenarii critice pentru orice tip de vehicul operat fără intervenție umană

Mihai Filip

OVES Enterprise, companie dezvoltatoare de software și producător de drone, lansează Storm Shadow AI, o soluție avansată de inteligență artificială, ce poate învăța în timp record să ia decizii rapide și precise în scenarii critice pentru orice tip de vehicul operat fără intervenție umană. Astfel, fie că sunt vehicule terestre, maritime sau aeriene, acestea pot identifica, urmări și neutraliza obiective strategice.

„Storm Shadow AI este o soluție de inteligență artificială, rezultatul a peste 8 luni de cercetare intensivă și dezvoltare tehnologică, pe care o punem la dispoziția companiilor de securitate și apărare care vor avea, astfel, posibilitatea de a implementa sisteme autonome ce pot lua decizii rapide și precise în scenarii critice. Soluția a fost posibilă datorită emergenței la nivel global a unor noi echipamente hardware, a unor evoluții importante în zona de algoritmi AI, lucruri care au permis antrenarea AI-ului nostru la un nivel fără precedent, facilitând, astfel dezvoltarea unei soluții AI cu capacități superioare”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Storm Shadow AI este o soluție de tip „on premise” (software-ul este instalat și executat local, pe echipamentele clienților), întregul proces tehnologic durând aproximativ 3 luni. Acesta presupune implementarea și executarea de către companii a unei suite de aplicații și proceduri aferente etapei de antrenare a AI-ului.

După această perioadă, sistemele pe care a fost integrată soluția devin complet autonome, capabile să execute misiuni complexe fără intervenție umană directă. Această autonomie extinsă este vitală în operațiuni unde timpul de reacție și precizia sunt esențiale.

Pe lângă aplicațiile militare, soluția poate fi utilizată și în aplicații comerciale cum ar fi intervențiile de urgență sau livrările autonome de materiale esențiale către locații critice, precum spitalele, având potențialul de a revoluționa și alte domenii, demonstrând, astfel, versatilitatea și adaptabilitatea tehnologiei.

„Bineînțeles, soluția poate fi una dual use. Imaginaginați-vă o dronă care zboară autonom și recunoaște un spital la care trebuie să livreze sânge, sau orice altceva. Sunt foarte multe aplicabilități. Dar faptul că am reușit să preluăm întreaga parte de avionics la o dronă, cu un AI și un mic hardware, să identificăm și să distrugem ținte, totodată drona fiind imposibil de bruiat, este un lucru grozav”, mai spune Mihai Filip.

OVES Enterprise prioritizează etica și siguranța în toate dezvoltările sale. Soluția Storm Shadow AI include protocoale stricte care asigură că fiecare operațiune executată de AI este monitorizată și, dacă este necesar, controlată de operatori umani. Acest mecanism de “human in the loop” asigură că toate acțiunile sunt conforme cu standardele etice și legale, oferind un nivel suplimentar de asigurare și control.

În prezent, OVES Enterprise colaborează activ cu principalii actori din industria apărării pentru a integra și adapta tehnologia Storm Shadow AI în sistemele lor. Aceste parteneriate subliniază angajamentul companiei de a oferi soluții care nu numai că îmbunătățesc eficiența operațională, dar și asigură un avantaj strategic semnificativ în teatrele de operațiuni moderne.

Pentru anul acesta, compania păstrează ritmul de investiții și anunță un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse și pentru continuarea procesului de extindere internațională, cu focus pe zonele de Software as a Service, Space and Defense și Cybersecurity.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*