Narada lansează pe platforma NaradiX un kit de prim-ajutor emoțional gratuit pentru cei afectați de variate traume, inclusiv cea a războiului de la graniță

Narada lansează pe platforma NaradiX un kit de prim-ajutor emoțional gratuit pentru cei afectați de variate traume

Lansată iniţial ca suport pentru educaţia remedială necesară elevilor ce au pierdut contactul cu şcoala în pandemie şi nu numai, NaradiX.ro vine şi în sprijinul celor afectați de variate traume, inclusiv cea a războiului de la graniță, printr-un kit educativ şi prim-ajutor emoțional dezvoltat de Wellbeing Institute. Indiferent de naționalitate, fie că este vorba despre români sau refugiați ucraineni, părinții și profesorii care traversează o situație de criză primesc suport și soluții de la specialiști prin intermediul NaradiX.ro.

Conflictul de la graniță are un impact emoțional puternic nu doar asupra ucrainenilor, ci a tuturor martorilor la o conflagrație ce amintește de cel de-al doilea război mondial. Acum însă, există instrumente eficiente de susținere emoțională, un ajutor binevenit pentru depășirea oricărui tip de traumă, nu doar a celei create de război. Prin intermediul Fondului de Rezilienţă pentru Educaţie, Narada şi Wellbeing Institute (Şcoala Încrederii) oferă părinților și profesorilor instrumentele necesare pentru o mai bună gestionare a situațiilor de criză, astfel fiind puse la dispoziția tuturor, mijloace moderne și eficiente de a depăși dificultățile emoționale.

De astăzi, prin simpla accesare a paginii Naradix.ro/Together, părinții și profesorii, indiferent de naționalitate au acces la  o  serie de cursuri și webinarii reunite sub tema „Bună stare în vreme de criză”. Acestea sunt susținute de experți internaționali și disponibile în limbile română, ucraineană și engleză. Scopul webinariilor și cursurilor este de a-i ajuta pe cei afectați să-și înțeleagă și să-și gestioneze mai bine propriile emoții și gânduri, să-și dezvolte agilitatea emoțională, compasiunea, încrederea și reziliența, inclusiv în contextul crizei provocate de război.

Conținutul cursurilor și al webinariilor lansat pe  Naradix.ro/Together este dezvoltat de experți internaționali în traumă colectivă, specialiști în psihologie și parenting care pot acorda îndrumare competentă pentru depășirea anxietății și dezvoltarea rezilienței.

Potrivit experților internaționali în crize care implică și un număr important de refugiați, aceștia se confruntă cu provocări multiple, de la nevoia de învățare a limbii din țara-gazdă, la cea de a face față traumei și pierderilor. Seria de cursuri și webinarii „Bună stare în vreme de criză” și kit-ul de prim-ajutor emoțional realizate de Wellbeing Institute reprezintă soluții  eficiente ale acestor probleme. Această inițiativă este doar primul pas dintr-un efort de durată al organizațiilor colaboratoare. În perioada următoare, NaradiX.ro va fi punctul de întâlnire dintre specialiști și toți cei care au nevoie de ajutor pentru depășirea diferitelor problemelor emoționale.

10 cursuri „Bună stare în vreme de criză” susținute de specialiști internaționali pentru părinții și profesorii afectați de diferite tipuri de traume

Unii dintre cei mai relevanți experți internaționali în traumă colectivă, psihologi și specialiști în parenting vor susține pe Naradix.ro/Together o serie de cursuri și webinarii care, în esență, urmăresc creșterea rezilienței, reducerea anxietății și vindecarea traumelor create de experiența războiului, dar nu numai. Traduse în limbile română, ucraineană și engleză, aceste webinarii au un conținut util pentru toate persoanele care vor să învețe cum să-și gestioneze mai bine starea emoțională, să nu se lase copleșiți de anxietate și depresie, bolile secolului 21. Iată 10 dintre cursurile reunite sub tematica „Bună stare în vreme de criză”:

  • Fatima Doman  – Reziliență autentică
  • Larry Cohen  – Reducerea anxietății la copii prin joc
  • Ben King – Experiențe de război și cum să trecem emoțional prin această perioadă
  • Bethany Webster  – The mother wound (practici prin care mamele devin mai puternice și își pot susține copiii)
  • Dr. Tom Brunzell – Ce este trauma și ce pot face ca profesor sau părinte pentru un copil traumatizat
  • Paul Gilbert – Este compasiunea milă?
  • Pete Pearson – Reducerea anxietății și cum se pot susține cuplurile
  • Thomas Huble – Cum vindecăm trauma colectivă
  • Cristopher Willard – Post-traumatic growth
  • Adriana Spătaru – Cum să ai grijă de tine, ca să poți avea grijă de ceilalți

Kit-ul de ajutor emoțional adresat adulţilor „În vremuri de criză, educația și bunăstarea nu se predau!” disponibil pe NaradiX.ro, în română și ucraineană, conține un ghid util pentru gestionarea situațiilor de criză, idei pentru predarea la clasă a conflictului din Ucraina și sugestii despre cele mai bune surse de informare pentru prevenirea apariţiei ştirilor false. Ghidul conține și o selecție de materiale pentru suport emoțional, care pot fi folosite de la clasa 0 până la liceu.

Din luna mai a acestui an, NaradiX va găzdui un curs online de sprijin pentru profesorii din România – „Cum integrăm contextul actual de război la lecții”, dar și un curs de imersiune în limba română  pentru elevii ucraineni. Acesta se va desfășura în perioada 1 iunie – 31 august 2022 și va fi susținut de Alla Hordieieva, o profesoară refugiată din Jîtomîr, un oraș din vecinătatea Kiev-ului. Alla este profesoară de limba engleză de mai bine de 15 ani, iar motto-ul ei este „Scufundă-te adânc și nu-ți fie frică de nimic”.

În afara conținutului de prim-ajutor emoțional, pe platforma Naradix.ro/Together se regăsesc resurse educaționale complexe care pot fi utilizate de copii de toate vârstele, români, dar și ucraineni, de la chestionare și jocuri, la videoclipuri educaționale în limba ucraineană.

Cauzată de diferiți factori, trauma nu este un lucru nou. Însă, mai ales când este extinsă la nivel colectiv e nevoie de mobilizare pentru a fi depășită. Oricine dorește să susțină inițiativa deopotrivă educativă, dar și de suport emoțional în situații de criză o poate face printr-o donaţie pe website-ul  www.rezilientapentrueducatie.ro.

Despre NARADA

Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții sustenabile, de tehnologie, actuale pentru rezolvarea nevoilor educaționale din România. O organizație care crede că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. Suntem oameni care susțin inovația în educație, chiar la firul ierbii.

Din 2017, vizualizăm, proiectăm și adaptăm inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului în România și aducerea educației în secolul 21.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*