Imi place ideea asta chiar daca stiu ca Apple nu va lasa un custom keyboard sa fie folosit cu orice aplicatie.
Altceva insa ma tenteaza. La sfarsitul clipului de prezentare apare tastatura in diferite ipostaze: pe o bucata de hartie, desenata pe mana etc. Stiu ca e putin SF si ca nu merge chiar asa, dar tare mi-ar placea sa existe o varianta.
Nu e de mirare ca proiectul lor de pe indiegogo a ajuns la 600% finantare.
Iar daca esti pe Android, poti sa te bucuri de Minuum pentru doar cinci dolari.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
update: daca ai un iPhone jailbreakuit si nu iti merge Skype pe el, asigura-te ca ai facut update la Mobile Substrate in Cydia. Problema va fi rezolvata in felul asta. […]
AppStore a depasit 100 mii de aplicatii. Ciudat este ca dupa atita timp inca nu ai o metoda buna pe baza careia sa alegi ceea ce-ti place sau iti foloseste. […]
Ii faci o poza persoanei pe care o urmaresti si in citeva secunde ai numele ei si pagina de facebook. Creepy, dar se poate dovedi util. Deocamdata, NameTag este in […]
Interesant
pare buna asezarea literelor