LifeBox: După încheierea stării de urgență, comenzile de meniuri pentru slăbit au crescut cu 50% lunar

Co-fondatorii LifeBox. FOTO LifeBox

Potrivit LifeBox, liderul pieței de healthy food delivery din România, comenzile de meniuri cu conținut caloric scăzut au crescut semnificativ după încheierea Stării de Urgență, înregistrând o creștere medie lunară de peste 50% în intervalul iunie-august, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Din datele companiei, femeile comandă variantele de meniuri de 1000 și 1500 kcal în proporție de peste 60%, în timp ce bărbații aleg meniuri cu un număr mai mare de calorii, peste 1500 Kcal, alegerea lor fiind determinată și de tipul de activitate zilnică.

„Începând cu luna iunie, am observat o creștere importantă a cererilor pentru meniurile cu un conținut scăzut de calorii. Cei mai mulți dintre clienți, după perioada în care au fost nevoiți să stea în casă și au acumulat câteva kilograme în plus, își doresc să reintre în formă. Recomandarea noastră este ca procesul prin care vor să ajungă la greutatea ideală să fie unul sănătos. Astfel, începem cu un număr de calorii cu care organismul este obișnuit, după care scădem treptat numărul caloriilor și în acest mod obținem rezultatele dorite și de lungă durată”, au declarat cofondatorii LifeBox.

Perioada indicată de timp a unui program nutrițional pentru scăderea în greutate în care clienții se axează pe meniurile hipocalorice durează în medie o lună de zile. Rezultatele înregistrate de aceștia diferă în funcție de ritmul și de stilul de viață ale fiecăruia.

Lifebox împreună cu clienții săi au donat peste 26.500 lei către Asociația „Zi de Bine” pentru proiectul „Scut pentru spitale”

În perioada martie-mai 2020, LifeBox a redirecționat 2 lei din fiecare meniu ComfortBox comandat către Asociația „Zi de Bine” și alături de donațiile făcute de clienți prin butonul de donație disponibil în pagina de Checkout, s-a strâns în total suma de peste 26.500 lei, folosită pentru achiziționarea de echipamente medicale, de protecție și alte resurse necesare cadrelor medicale în lupta cu COVID-19.

Totodată, în luna martie, compania a lansat meniuri cu mai puține mese și cu un preț mai scăzut, cum a fost ComfortBox ce a inclus două mese și o gustare, special gândite pentru a fi alături de clienți în toată această perioadă dificilă.

În ceea ce privește obiceiurile de consum observate de la debutul pandemiei, adresele de livrare ale clienților au migrat din zona de business în zona de rezidențial, a crescut numărul livrărilor în zonele limitrofe, iar cei mai mulți dintre aceștia au ales plata online cu cardul pentru meniurile comandate.

„Pe parcursul acestei perioade, clienții au devenit mult mai atenți la produsele pe care le cumpără și mai ales la proveniența lor. Măsurile pe care noi le-am luat înainte de declararea Stării de Urgență, care au fost chiar mai drastice, nelimitându-ne doar la cele impuse de legislație, au fost foarte apreciate de către clienții noștri, care s-au bucurat de un plus de siguranță”, au completat cofondatorii LifeBox.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*