Imnul național, cântat la nai de Nicolae Voiculeț la Crucea Eroilor din Munții Bucegi

Ziua Imnului marcată la Crucea Eroilor din Munții Bucegi

Nicolae Voiculeț și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția Generală Turism, vă invită miercuri, 29 iulie 2020, ora 12:00, la Crucea Eroilor din Munții Bucegi, să cântați împreună imnul nostru națonal, “Deșteaptă-te române!”, într-un glas peste întreaga Românie!

Evenimentul “ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, ÎN SUNETELE NAIULUI ROMÂNESC” este organizat de Asociația Culturală “Nicolae Voiculeț”, cu sprijinul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Institutului Cultural Român, Primăria Orașului Bușteni și Jandarmeriei Române.

„Aplaud inițiativa de responsabilizare culturală și socială a mestrului Nicolae Voiculeț, un artist care își exprimă necontenit respectul față de țară, de frumusețea sa și tradițiile străvechi, de istorie și identitate. Dumnealui este, cu siguranță, un adevărat ambasador al turimului românesc, un exemplu demn de urmat de căre toți cei care iubesc România și doresc să o promoveze. Cu acest prilej, vă încurajez încă o dată să redescoperiți unicitatea țării noastre, să călătoriți în destinațiile românești, dar și să prețuiți imnul național, simbol al valorilor noastre”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism.

Pentru prima dată în țara noastră, la altitudinea de 2.300 m, patruzeci de artiști vor cânta alături de Nicolae Voiculeț lângă Crucea Eroilor din Munții Bucegi, “Deșteaptă-te române!”. Concertul face parte din turneul național D.O.R. (Dumnezeu Ocrotește România), inițiat de către artist.

„În toate concertele mele de pe întreaga planetă, de peste douăzeci de ani, cânt Imnul României «Deșteaptă-te române» cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranță și onoare. Acum îl voi cânta peste întreaga Românie, de la cea mai înaltă cruce din lume! Pentru mine, Imnul Național nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca niște momente, el este o rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România și un imn al demnității neamului românesc, este un îndemn pentru cei care vor să apere acestă țară și să o cinstescă!”, a spus Nicolae Voiculeț.

Nicolae Voiculeț este un artist complex și evoluat, virtuoz al naiului, dirijor, coordonator muzical și producator, promotor al României, la un nivel înalt de exprimare artistică, devenind astfel și un Ambasador al Identității Naționale. Prin acest eveniment își continuă misiunea și astfel, își propune promovarea identității și a marilor valori naționale, susținerea turismului românesc, trezirea conștiinței neamului, cinstirea eroilor și a celor care au apărat în lupte România.

 „Am văzut lumina zilei într-o zi de iarnă, la poalele munților Bucegi, având crucea deasupra mea, în casa unor oameni demni și spirituali. Acum știu că am venit la viaţă spre a fi condus în lume de sunetul matern, prin care exist şi respir. Tatăl meu, preot cu har, mi-a sădit în suflet credința în Dumnezeu și dorinţa permanentă de a mă descoperi în artă, de a mă regăsi spiritual în muzică şi in tradiţii, trasându-mi încă din copilărie calea şlefuirii, a blamării autosuficienţei şi a căutării performanţei”, a explicat Nicolae Voiculeț.

Nicolae Voiculeţ reprezintă şi promovează România, evidenţiind puterea incredibilă a folclorului şi a autenticităţii româneşti, pe marile scene ale lumii. Artistul care a concertat in fața a peste 65 de lideri de state, figuri regale și nobiliare, cărora a avut privilegiul să le expună întreg procesul creativ al muzicii sale, a fost decorat de Preşedintele României cu distincţia “Meritul Cultural al României în Grad de Cavaler”, în sentiment de gratitudine pentru contribuţia adusă artelor, dar mai ales imaginii României, pe care o promovează pretutindeni în lume.

Este artistul care a concertat la Banca Mondială, la Expoziția Mondială de la Nagoya, la Expoziţia Mondială de la Shanghai, în SUA la Smithsonian festival în Washington D.C. și a fost invitat să închidă Olimpiadade la Beijing. A obținut Premiul Internațional pentru Cariera Muzicală decernat de A.E.R.E.C. la Roma. Este primul artist român care a primit distincţia „Darul Mărului”, oferit de preşedintele U.N.E.S.C.O., simbol al speranței, generozității și al unității în diversitate. De asemenea, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Armatei Române, “Emblema de Onoare”.

Este inițiatorul jubileului „Maria Tanase 100”, devenit emblemă națională, dar şi al turneului „România în sunete, România în muzica lumii”. Un alt lucru important de subliniat este că Nicolae Voiculeț fost propus ambasador al Centenarului României și,  totodată, este ambasador al culturii și turismului românesc în lume.

„Încă de la primele sunete ale naiului meu, m-am contopit în vibraţia lui şi am conştientizat că menirea mea este aceea de a-i ocroti sunetul ca pe propria-mi fiinţă. Folclorul românesc curge prin venele mele şi nu a existat nicio clipă în care să mă fi dezis de originea mea”, sunt vorbele lui Nicolae Voiculeț.

Pentru a promova cultura naţională şi spre a împărtăşi din misticismul naiului, Nicolae Voiculeţ înfiinţează, în urmă cu peste douăzeci de ani, în SUA la Chicago, prima şcoală de nai din America de Nord. Aici și-a pregătit elevii să comunice în limbajul universal al naiului, muzica fiind unul din mijloacele de coeziune a grupurilor, comunităţilor şi societăţilor, precum şi singura modalitate de a anula diferenţele dintre ele. Dragostea pentru pedagogie a moştenit-o de la profesorul său, Gheorghe Zamfir, care la rândul său a fost iniţiat de Fănică Luca.

Nicolae Voiculeţ a făcut cunoscută tradiţia poporului său prin sunet, în sute de concerte, în diverse colţuri ale lumii. A colaborat cu orchestre filarmonice din Viena, Stockholm, Praga, Bucureşti şi Boston a avut evoluţii artistice în lumea arabă, dar şi în Japonia, America de Nord şi America de Sud. Performează pe scene de mare prestigiu artistic din: Cehia, Franţa, Austria, Ungaria, Turcia, SUA, China, Singapore, Canada, Germania, Peru, Suedia, Danemarca, Anglia, Japonia, India, Spania, Kuwait şi Italia alături de mari muzicieni ai lumii.

Spectacolele sale sunt unificatoare prin diversitate, Nicolae Voiculeţ concertând la sanctificarea Maicii Theresa din Calcutta (Maica Teresa), celebrând-o la Basilica di Santa Maria Sopra Minerva (Roma). A dat reprezentaţii uluitoare şi pe cea mai importantă scenă kuweitiana Hasemi II Grand Ballrom, la invitaţia Kuwait Chamber Filarmonica. S-a implicat intens în campanii umanitare, în concerte caritabile, fiind aliat al celor în suferință, dăruindu-le speranță și credință prin puterea sunetului său. Este un om conștient de menirea sa în lume.

Nicolae Voiculeț își dedică viaţa și muzica oamenilor, scena îi e Altarul, iar România, sunetul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*