HiSky a sărbătorit pasagerul cu numărul 1 milion

FOTO Strategy Spirit

Compania aeriană HiSky a sărbătorit marți, 11 aprilie 2023, la aterizarea pe aeroportul Internațional Avram Iancu, din Cluj Napoca, împlinirea numărului de un milion de pasageri transportați. Pasagerul cu acest număr a călătorit cu HiSky pe ruta internă București – Cluj, unde a fost întâmpinat de reprezentanții companiei și ai aeroportului. Pentru marcarea acestei realizări importante, reprezentanții HiSky au oferit și un premiu constând în zboruri gratuite timp de un an, pe toate rutele operate de companie.

HiSky atinge această treaptă importantă în existența unei companii aeriene la doar doi ani de la începerea oficială a operării. Cei 1 milion de pasageri au fost transportați de HiSky pe rute regulate, către cele 16 destinații domestice și internaționale pe care compania le are în portofoliu, cât și în regim charter, în parteneriat cu cele mai importante agenții de turism din România.

„În urmă cu doar o lună sărbătoream aniversarea primilor doi ani HiSky și iată că reușim acum să atingem o nouă țintă, extrem de importantă pentru noi. Într-o piață competitivă, numărul oamenilor care aleg să cumpere serviciul pe care tu îl oferi, în detrimentul altora, este, de fapt, principalul instrument prin care trebuie măsurat succesul. Deși suntem încă o companie tânără, se pare că seriozitatea și profesionalismul pe care le-am demonstrat în acești ani au convins deja un milion de pasageri să ne ofere încrederea lor. Suntem mândri că am câștigat această încredere, dar, mai mult, că am reușit mereu să le confirmăm pasagerilor noștri că au făcut alegerea corectă.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Conform prognozelor de trafic și strategiei de extindere a flotei și numărului de destinații, HiSky estimează atingerea țintei de 2 milioane de pasageri transportați, până la finalul anului. Recent, compania a început operarea de zboruri cu cea de-a șasea aeronavă, model Airbus A321LR, fabricată în 2023. Aceasta este doar prima dintre cele trei aeronave noi pe care HiSky intenționează să le introducă în flotă în acest an.

Evenimentul prin care compania a sărbătorit depășirea pragului de 1 milion de pasageri a fost găzduit de aeroportul Internațional Avram Iancu. În plus față de ruta București – Cluj Napoca, operată cu o frecvență de 2 zboruri retur pe zi, 6 zile pe săptămână, compania aeriană mai operează e pe acest aeroport zboruri regulate către Tel Aviv și Dublin, precum și zboruri charter către cele mai accesate destinații de vacanță.

„Poate nu întâmplător pasagerul cu numărul 1 milion a călătorit astăzi pe o cursă București – Cluj. Cluj-Napoca este prima bază operațională pe care am deschis-o în România și a rămas un aeroport care a contribui semnificativ la dezvoltarea noastră. Le mulțumesc pasagerilor de aici dar și conducerii aeroportului cu care avem un parteneriat extrem de bun, încă de la primele noastre zboruri.”, a completat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Alături de reprezentanții HiSky, au fost prezenți la eveniment și reprezentați ai conducerii aeroportului Avram Iancu.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a precizat cu această ocazie:

„Apreciem în mod deosebit decizia companiei HiSky de a fi astăzi aici, la Aeroportul Internațional Cluj pentru a celebra în premieră depășirea pragului de 1.000.000 de pasageri înregistrați, pe toate cursele operate de la debutul acestei companii aeriene și până astăzi. Acest fapt ne onorează și consolidează poziția Aeroportului Internațional Cluj drept primul aeroport regional al țării, fiind totodată un aeroport de referință în sud-estul Europei.

Primul trimestru al anului 2023 a adus creșteri spectaculoase de trafic pentru aeroport, creând premisele unui trafic de pasageri record pe care îl anticipăm în sezonul de vară. Tocmai de aceea suntem încântați să anunțăm faptul că Aeroportul Internaţional Cluj va sărbători și el, cel mai probabil la jumătatea lunii mai primul său milion de pasageri de anul acesta.

Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc şi să felicit compania aeriană HiSky pentru performanța atinsă, iar prin eforturile noastre comune vom continua să oferim cât mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor noștri, care să fie apreciate toate segmentele de trafic, respectiv trafic business sau turistic.”

HiSky operează zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Iași, Baia Mare și Chișinău, zboruri domestice pe rutele București – Cluj Napoca și București – Timișoara, precum și în regim charter, în parteneriat cu cele mai mari agenții de turism din România. Compania are în operare o flotă de șase aeronave, din familia Airbus A320, respectiv patru aeronave A320 cu 180 de locuri, o aeronavă A319 în configurație de 144 de locuri și o aeronavă Airbus A321LR, cu 201 locuri. În luna mai, flota HiSky se va extinde la șapte aeronave, compania așteaptă în acest moment recepția celei de-a doua aeronave Airbus A321LR.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*