Ce poate să-și dorească un fan adevărat Metallica mai mult decât o seară de concert văzut din Snake Pit? OK, poate un “Meet and Greet”…
Am cumpărat biletele pentru concertul Metallica de la București (cel din 14 august) cu 2 zile înainte de punerea lor în vânzare. Îi ascult de la 9 ani, așa că nu puteam să ratez un astfel de eveniment. În plus, știam că dacă ești abonat pe site-ul Metallica ai ceva avantaje. Așa că am făcut rost de codurile de acces la bilete și le-am luat fără griji. Am ales Gazon A pentru că era cea mai apropiată zonă de scenă. Și nu mi-a mai păsat că amatorii de bilete se bat pentru ele.
Cu două săptămâni înainte de concert, am primit o invitație (tot de pe site-ul Metallica) să particip la 2 concursuri: unul care îmi ofere acces la Snake Pit și altul pentru Meet and Greet. Condiția era să fi cumpărat deja bilete de acces. Nu am stat pe gânduri și am intrat în concurs și eu și soția. Eu nu am câștigat, dar ea a primit 2 invitații la Snake Pit.
Pentru cine nu știe, Snake Pit este zona aceea lipită de scenă, care – la Metallica – era înconjurată de cele două prelungiri ale scenei. Cu alte cuvinte, îi poți pune mâna pe pantofi lui James și poți să dai un fist bump cu Kirk sau Rob, în drumul lor spre public.
Concurs american. Organizatori români
Am ajuns la Arena Națională cu o oră și jumătate înainte de începerea concertului. Am intrat imediat în curte și am început să întrebăm la fiecare Box și intrare de unde facem rost de brățările speciale pentru Snake Pit. Nimeni nu știa și ne tot aruncat de la o poartă la alta.
După o oră, am dat de o tipă care a discutat cu o alta, care știa pe cine să sune. I-am arătat emailul printat de pe metallica.com și i-am zis că vrem niște brățări ca să intrăm în Snake Pit. Mai erau 45 minute până la începerea concertului. Brățările noastre se aflau undeva la primul box, cel de lângă intrarea A și noi eram la intrarea H. Ni s-a spus să așteptăm până vine un voluntar cu ele. Și am așteptat până când s-au blocat porțile de intrare.
Trecuseră aproape 50 minute și noi nu aveam brățările. Da, puteam să intrăm la Gazon A, doar că eram lăsați să mergem acolo doar la 5-10 minute după începerea concertului.
Nu eram singurii. Mai erau alte 40-50 persoane. Doi-trei indivizi au rupt cordonul celor de la BGS și s-au îmbrâncit cu ei. Nu au fost lăsați să intre.
La aproape 10 minute după ce a început concertul am ajuns și noi la Snake Pit.
Cum e în Snake Pit la Metallica
Prima reacție a fost una de uimire. În Snake Pit erau aproximativ 150 persoane. Unii mai agitați (mai un head-bang, mai o furie românească), alții cuminți, cu tot cu copiii mai mici sau mai mari.
Imaginează-ți cum e să-i vezi pe membrii trupei pe ecranele acelea mari, doar că tu nu îi vezi pe ecrane, ci ești la un metru de ei. Cam așa e la Snake Pit. Le vezi orice gest, orice privire, orice picătură de transpirație care le curge pe față, etc.
Sunt și dezavantaje. Trupa a început să meargă pe acele brațe laterale ale scenei după jumătatea concertului, așa că stăteau – la câteva piese – cu spatele la noi.
Dar sunt și avantaje. Primul și cel mai important este că primești o pană de chitară direct din mâna lui James Hetfield sau a lui Kirk Hammett. Eu am prins 4 astfel de jucării-suvenir. Una am făcut-o cadou. Apropo, cea cu White Fang se vinde pe eBay și cu 75 dolari.
Apoi, dacă aș fi stat mai în spate cu 2-3 metri puteam să dau mâna cu ei de fiecare dată când mergeau către scenă.
Sonorizarea din Snake Pit lasă de dorit. Dar înțeleg că nici cea de pe restul stadionului nu e minunată. Experiența este, însă, una de excepție.
Vă las cu niște imagini de la concert ca să simțiți senzația de Snake Pit.
Be the first to comment