Elevii de 10 ai României primesc intrare gratuită la festivalurile Untold și Neversea

Festivalul Neversea 2022. FOTO Neversea

Organizatorii UNTOLD și Neversea sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativa “BAC DE 10”. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta.

Ajunsă la cea de-a 9-a ediție, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație va premia elevii care obțin nota 10 la examenul de Bacalaureat, cu acces gratuit la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD sau Neversea.

Edy Chereji, Co-Fondator UNTOLD și Neversea: „Campania BAC DE 10 este cadoul nostru pentru rezultatele și munca depusă în decursul a patru ani de toți elevii de liceu. Campania recompensează motivația și performanța elevilor de 10. Au posibilitatea de a alege să petreacă la mare alături de prieteni sau să experimenteze univesul UNTOLD. Ne dorim ca și în acest an să avem la festivalurile noastre cât mai mulți elevi de 10.” 

Inițiatorii campaniei cred în puterea educației, iar în ultimii 9 ani, UNTOLD și Neversea au oferit intrarea gratuită și experiențe unice unui număr de peste 1.500 de absolvenți de 10.

Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România:

“Susținerea examenului de bacalaurat nu este ușoară, însă când ai parte de o motivație în plus, reușita este cu atât mai posibilă. Prin proiectul Bac de 10, realizat împreună cu UNTOLD și Neversea, de 8 ani susținem educația și venim în sprijinul liceenilor cu această motivație. Pentru noi, implicarea face diferența și ne dorim să fim întotdeauna alături de tinerii din România.”

Toți elevii care obțin nota 10 la examenul de Bacalaureat primesc un abonament gratuit de patru zile la UNTOLD sau Neversea și un voucher de cumpărături de 500 de lei din partea Kaufland România, partener al acestei campanii.

Voucherul de cumpărături este valabil în toate magazinele din țară. Aceștia își vor putea ridica brățara de acces în festival și voucherul de cumpărături în baza unei dovezi, din zona de „Acreditări” a fiecărui festival în parte.

Toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentele la un preț special: 610.40 lei (taxe incluse) până pe data de 30 iunie pentru Neversea și 654.50 lei (taxe incluse), preț valabil până pe data de 9 iulie, pentru UNTOLD. Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând:

https://untold.com/bacde10/

https://neversea.com/bacde10/

Acolo vor putea completa formularul cu care se pot înscrie în campanie.

UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca. La ediția de anul acesta au fost confirmați cei mai mari artiști și DJ ai lumii: Imagine Dragons, Bebe Rexha, David Guetta, Armin van Buuren, Martin Garrix, Alok, Steve Aoki, KSHMR, Eric Prydz, Zhu, Alesso, Topic, Tujamo, Ava Max, Salvatore Ganacci, French Montana, Years & Years, Amelie Lens, Boris Brejcha și mulți alții.

Neversea, cel mai mare festival de muzică organizat pe o plajă din Europa, a ajuns la cea de-a 5-a ediție. Anul acesta, la festivalul care avea loc între 6 și 9 iulie în Constanța, vor ajunge peste 150 de artiști naționali și internaționali precum: Lil Uzi Vert, Ckay, J Balvin, Lil Pump, Alok, Don Diablo, Timmy Trumpet, Paul Kalkbrenner, Claptone, Lost Frequencies, Steve Aoki, MORTEN, Tujamo, Vini Vici, Salvatore Ganacci.

Campania “BAC de 10” se desfășoară cu sprijinul Kaufland România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*