De la 1 iulie va pleca prima cursă charter cu turiști de pe Aeroportul Timişoara

Priveliște din Rodos. FOTO Adrian Boioglu
Priveliște din Rodos. FOTO Adrian Boioglu

Cu toate că ne aflăm la jumătatea perioadei estivale, operatorii de turism nu au renunțat la ideea de a organiza, în continuare, curse charter de vacanță cu zbor direct de pe aeroportul Timișoara. Astfel, turiștii care doresc să își petreacă vacanța estivală la malul mării au oportunitatea de a zbura spre o destinație de vacanță, începând din 1 iulie a.c.

Turiștii care doresc să își petreacă vacanța în Grecia, pot alege să călătorească spre: Rhodos – 1 zbor pe săptămână (miercuri) în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2020; Skiathos – 1 zbor pe săptămână (sâmbătă) în perioada 4 iulie – 3 octombrie 2020; Creta – 1 zbor pe săptămână (luni) în perioada 6 iulie – 28 septembrie 2020, urmând ca din 16 iulie (joi) să fie introdusă o a doua cursă spre această destinație grecească. Se așteaptă ca la finalul lunii iulie, respectiv începutul lunii august, operarea mult doritei destinații Antalya, spre care sunt programate 3 zboruri săptămânale.

De asemenea, locuitorii din vestul țării au posibilitatea să ajungă la Marea Neagră într-un timp foarte scurt, cu zborurile operate de către compania aeriană națională Tarom, începând din 16 iulie până în 30 august 2020, în zilele de joi și duminică. Destinații de vacanță pe litoral pot fi și cele operate cu zboruri regulate, cum ar fi Bari și Veneția.

“Turiștii care au avut programată o vacanță în prima jumătate a sezonului estival și pe care din păcate nu au avut ocazia să și-o petreacă, pot alege, în funcție de situația epidemiologică, fie una dintre destinațiile disponibile în cea de-a doua jumătate a verii, spre Grecia sau Marea Neagră, fie o vacanță pe plajele însorite din Egipt sau Tunisia, spre care sunt planificate zboruri în toamna acestui an”, spune directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*